CSM cumpără servicii electronice

Potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituția a lansat o scrisoare de intenție în scopul achiziţionării de servicii pentru corectarea testelor grilă şi multiplicarea subiectelor pentru concursul de admitere în magistratură şi admitere la INM.
Printre alte condiții, prestatorul va trebui să dezvolte un sistem software cu upgrade-uri și servicii complete, prin care să se realizeze mapele de sală, repartizarea electronică a candidaților, întocmirea cataloagelor și a grilelor, centralizarea întrebărilor ș.a.m.d. Sistemul trebuie să evalueze inclusiv punctajele, iar prestatorul va oferi și consultanță pentru utilizarea software-ului.
O altă cerință o reprezintă multiplicarea subiectelor pentru cei aproximativ 5.000 de candidați, CSM estimând că vor fi necesare, în medie, 13 pagini/candidat.

Taxele percepute de UNBR – în atenția Avocatului Poporului

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, l-a primit în audiență pe avocatul Ion Gabriel Angheluş, acesta din urmă exprimându-și nemulțumirea faţă de modul în care Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) stabileşte, percepe taxele aferente exercitării profesiei de avocat şi suspendă avocaţii care nu îşi achită aceste taxe timp de trei luni, precizează site-ul juridice.ro.
Potrivit aceleiași surse, avocatul a insistat asupra ridicării excepției de neconstituționalitate, deși Curtea Constituțională s-a pronunțat deja asupra acestui aspect, petentul considerând că instanța de contencios constituțional trebuie să își schimbe jurisprudența. La solicitarea Avocatului Poporului, Ion Gabriel Angheluș a depus un memoriu care urmează să fie analizat de reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului.

Mai multe competențe pentru judecătorii stagiari

Recent, Comisiile CSM s-au reunit în ședință comună pentru a discuta posibilitatea extinderii categoriilor de cauze ce pot fi soluționate de judecătorii stagiari, precum și posibilitatea modificării statutului absolvenților INM în sensul de a fi judecători/procurori definitivi, nu stagiari.
Comisiile au analizat propunerea și au decis că interesul sistemului judiciar este de a realiza o cât mai bună formare practică a judecătorilor stagiari, fiind necesar ca, similar procurorilor stagiari, a căror activitate este coordonată de procurori definitivi, și activitatea judecătorilor stagiari să fie coordonată de judecători definitivi. În consecință, s-a apreciat ca fiind necesară reglementarea care prevede ca judecătorii stagiari să intre în ședințe având pe rol toate tipurile de cauze. De asemenea, pentru cauzele la care participă, judecătorul stagiar va întocmi un raport asupra cauzei, va avea vot consultativ și va redacta proiectul hotărârii.