Petrolul pleacă maine spre Albania, cu o cursă charter, deplasarea pentru meciul retur din turul II al Europa League, cu Flamurtari, nefiind deloc una simplă.
Asta pentru că, singurul aeroport unde charterul echipei poate ateriza este capitala Tirana, iar până la Vlore – oraşul unde se joacă meciul – drumul, cu autocarul, se parcurge în circa 3 ore. Maine, galben-albaştrii se vor antrena în perspectiva meciului de joi, care se va juca la ora 20,00 – ora României, pe stadionul de 8500 de locuri care va găzdui meciul.
Din cauza distanţei mari până la aeroport, revenirea în ţară, imediat după partidă, nu s-a mai luat în calcul, pentru a se evita oboseala (pierderea unei nopţi de odihnă). Pentru a se urma şi cursul normal al antrenamentelor, vineri dimineaţă, elevii lui Răzvan Lucescu vor efectua o şedinţă de pregătire în Albania, urmând să revină în ţară spre seară, când jucătorii vor primi liber. Apoi, sâmbătă, echipa se va reuni la Ploieşti, pentru a efectua deplasarea la Braşov – unde duminică seară va debuta în Liga I, contra echipei de la poalele Tâmpei.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.