Petre Apostol

Bulgaria a găzduit, la Plovdiv, ediţia din acest an a Campionatelor Balcanice de judo pentru copii (U15), la care au participat în jur de 300 de sportivi din nouă ţări: Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Turcia şi România.
Delegaţia României a fost alcătuită din 38 de sportivi, dintre care doi sunt legitimaţi la CSM CFR CSŞ Ploieşti: Andrei Pârloga şi Paul Stanciu. Dintre cei doi elevi ai antrenorilor Gheorghe Savu (coordonatorul secţiei) şi Mihai Trandafirescu, Andrei Pârloga (în foto, alături de cei doi tehnicieni ploieşteni) a obţinut cea mai bună performanţă.
Sportivul ploieştean a câştigat medalia de aur la categoria 66 kg, după ce i-a învins pe Nenad Sinanovic, din Muntenegru, pe Laden Krupich, din Bosnia şi Herţegovina, iar în finală a trecut de Mirko Trifunovic, din Serbia.
Celălalt sportiv al grupării ploieştene, Paul Stanciu, s-a situat pe locul al şaptelea la categoria 42 kg.
Delegaţia României a obţinut, în total, 19 medalii (5 aur, 4 argint şi 10 de bronz) la această ediţie a Campionatelor Balcanice de copii (U15).