Curtea Supremă americană a stabilit că verificarea telefoanelor mobile de către poliţişti este „în general” neconstituţională, în lipsa unui mandat în acest sens emis de justiţie, în cadrul unei arestări neprevăzute, deoarece afectează în mod excesiv viaţa privată.
Cei nouă judecători, care în cursul audierii păreau împărţiţi între necesitatea demascării unui suspect şi protecţia vieţii private, au tranşat în unanimitate în favoarea a doi americani care au fost găsiţi vinovaţi de comiterea unor infracţiuni grave cu ajutorul unor elemente compromiţătoare de pe telefoanele mobile ale acestora.
„Telefoanele mobile sunt diferite, atât calitativ, cât şi cantitativ, de celelalte obiecte pe care o persoană arestată le poate avea asupra ei. Telefoanele celulare moderne au o capacitate de stocare imensă şi există în joc mult mai multe interese private în privinţa datelor electronice”, scrie preşedintele Înaltei Curţi, John Roberts, în decizia unanimă. Potrivit acestei lecturi moderne a Constituţiei, Curtea Supremă a apreciat că verificarea telefoanelor mobile „implică în esenţă mai multe interese referitoare la viaţa privată a unui individ decât o scurtă percheziţie corporală” şi necesită, ca atare, un mandat prealabil emis de justiţie.
„Telefoanele mobile pot stoca milioane de pagini de text, mii de imagini şi sute de înregistrări video”, se mai arată în decizie. Iar „percheziţia se poate extinde dincolo de documentele şi efectele din imediata apropiere a persoanei arestate, existând posibilitatea consultării datelor stocate pe un server aflat la distanţă”, şi-au exprimat ei îngrijorarea.
Cazul nu este deloc banal, având în vedere că peste 90% dintre americani deţin un telefon mobil şi că aproximativ 12 milioane de arestări au loc anual în ţară, adesea dintr-un motiv minor.