C. Dumitru
Pentru a mai reduce rata şomajului din rândul tinerilor, Guvernul a decis să majoreze stimulentele financiare acordate societăţilor comerciale care oferă un loc de muncă unor asemenea categorii de persoane. Astfel, firmele care încadrează în muncă, pe o perioadă nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, vor încasa, lunar, pentru fiecare persoană, timp de un an, 500 de lei – pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; 600 de lei – pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; 750 de lei – în cazul absolvenţilor de învăţământ superior, potrivit comunicatului Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova. În eventualitatea în care încadrează absolvenţi proveniţi din rândul persoanelor cu handicap, firmele în cauză vor primi stimulentele financiare amintite pe o perioadă mai lungă, respectiv de 18 luni.
De aceste stimulente financiare beneficiază angajatorii care încadrează absolvenţi care, la data absolvirii studiilor, nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu, precum şi cei care încadrează absolvenţi de studii superioare care nu au promovat examenul de licenţă. În acest scop, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de un an de la data absolvirii studiilor. Pe de altă parte, angajatorii sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor încadraţi în condiţiile de mai sus cel puţin 18 luni. În această perioadă, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de angajator, în condiţiile legii, ale cărei costuri pot fi suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Firmele care menţin raporturile de muncă sau de serviciu şi după expirarea perioadei de 18 luni primesc, pentru fiecare an de continuare a acestor relaţii, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuţiilor sociale datorate pentru aceste persoane. Acesta se virează, la cerere, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuţiilor sociale.














