Cristina D.
Începând cu data de 21 mai, Lavinia Săniuţă este noul director general al companiei Dalkia România. Anunţul cu privire la preluarea poziţiei de director general a fost făcut în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor, când au fost informaţi şi reprezentanţii autorităţilor publice locale în calitate de parteneri ai societăţii. Lavinia Săniuță are o experienţă îndelungată în cadrul companiei, deţinând în timp mai multe funcţii importante, respectiv de director economic al Dalkia Termo Prahova şi apoi de director general adjunct la nivel central. De origine din Prahova, ea a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti. Lavinia Săniuţă este soţia fostului ministru de Interne, Marian Săniuță. Societatea Dalkia administrează sistemele de termoficare din mai multe oraşe – Ploieşti, Iaşi, Otopeni, Tulcea – prin concesiune, iar până în prezent postul de director general al acesteia a fost ocupat de Gilles Humbert.














