În ce măsură unele lucruri s-ar putea îndrepta în România, am putea vedea astăzi, 19 mai, până la ora 12,00. Acesta este termenul limită pe care l-au dat guvernanţii directorilor de la Poşta Română ca să renunţe la orice clauze din contractul individual de muncă în care se reglementează plata unor salarii compensatorii în cazul încetării activităţii. Cu ocazia unei concedieri, săptămâna trecută, a ieşit la iveală un nou episod dintr-un alt film SF marca ”Made in Romania”, în care actorii reali sunt ”băieţii deştepţi”. O directoreasă de la Poşta Română, cu nume desprins parcă dintr-o telenovelă, Rosita, a fost pusă pe liber. Numai că aceasta n-a plâns în pumni şi n-a avut nici măcar palpitaţii. A plecat veselă, fluierând, ştiind că acolo unde dai – iese! Pentru că a fost concediată, ea va trebui să primească salarii compensatorii în valoare de 60.000 de euro, echivalentul veniturilor ei pe 30 de luni, şi asta deoarece, anul trecut, ea a avut leafa de 8.900 de lei pe lună!
Cu siguranţă, la auzul acestei veşti, poştaşilor li s-a rupt, instantaneu, lanţul de la bicicletă – cel mai ”evoluat” mijloc de transport către şi dinspre destinatarii beneficiarilor pensiilor şi scrisorilor, în condiţiile în care restul colegilor merg cu…”pejosul”. Intuiau ei că şefii lor au salarii mari, că doar nu degeaba, zilele trecute, au organizat proteste, dar nici aşa. Cu tot cu tichete de masă şi sporuri, salariile lor lunare sunt de 1.200 de lei, plus că nici când e vorba despre primit salarii compensatorii în caz de concediere nu stau la aceeaşi masă cu cei de sus. În cazul în care au o vechime de până la trei ani, de pildă, angajaţii de rând ai Poştei au dreptul la un singur salariu compensatoriu. Se compară cu Rosita, care va încasa 60.000 de euro? Răspunsul nici nu mai trebuie dat, în condiţiile în care acesta este încă un exemplu de cum îşi pot împărţi unii lefurile.
Analizând situaţia ca atare, care însă nu este singulară – de ”salarii nesimţite” auzindu-se şi prin alte locuri călduţe – guvernanţii s-au pronunţat că statul are mijloace puţine pentru a preveni asemenea plăţi, pentru că, în cazul Poştei, managementul este privat. Aşa o fi, numai că, având în vedere că este vorba despre ”Poşta Română”, pentru care se doreşte finalizarea cu succes a privatizării, poate n-ar fi rău ca tocmai aceia care reprezintă statul să-şi spună şi ei un punct de vedere. Altfel, din filmul SF al încasării de salarii nesimţite de către băieţii deştepţi se vor derula episoade la nesfârşit. Odată cu ultimatumul dat directorilor de a renunţa la salariile compensatorii din contractul individual de muncă, un prim pas a fost făcut. Rămâne de văzut dacă astăzi, la ora 12,00, se va întâmpla minunea. E greu de presupus, însă, că persoanele în cauză se vor şi conforma. Nu de alta, dar, e şi mai greu de crezut că unele lucruri pot fi îndreptate în România doar atunci când se face apel de a se renunţa, de bună-voie, la anumite privilegii. După cum s-a văzut, cu vorba bună, nu prea s-a rezolvat nimic. Aşa că, mult mai mare efect ar avea principiul ”Nu vrei, atunci te obligăm!”
