Fl. Tănăsescu
În intervalul 1 ianuarie – 5 mai 2014, 19 persoane şi-au pierdut viaţa pe şoselele din Prahova, în urma celor 96 de accidente rutiere care au avut loc. De asemenea, ca urmare a evenimentelor înregistrate pe arterele de circulaţie din judeţ, 95 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în spital.
După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova – Georgian Drăgan, în perioada menționată, cele mai multe accidente de circulație au avut loc pe DN 1 (pe tronsonul Pucheni – Potigrafu – Bărcănești) și în Ploiești (Bulevardul Republicii, Gh. Gr. Cantacuzino, străzile Ștrandului, Poștei ș.a).
Principalele cauze ale tragediilor de pe șoselele din județ au fost reprezentate de abateri ale pietonilor (traversări prin zone nepermise sau pe culoarea roșie a semaforului), viteza neadaptată la condițiile de drum și meteorologice, precum și de neacordarea priorității.
Totuși, ca un fapt îmbucurător, în aceeași perioadă a anului 2014, numărul morților și al răniților grav a scăzut comparativ cu intervalul 1 ianuarie – 5 mai 2013. Astfel, în perioada similară din 2013, în judeţ şi-au pierdut viaţa 21 de persoane, alte 100 fiind rănite grav, numărul total al accidentelor ridicându-se la 105.
În perioada analizată, cel mai grav accident, soldat cu cel mai mare număr de morți, a avut loc în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2014, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia. Atunci, trei persoane – printre care şi un copil – şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost grav rănite.
De altfel, tot în aceeași zi de sâmbătă, şi tot pe DN 1, dar în zona localităţii Posada, cu trei ore mai înainte, cinci persoane fuseseră grav rănite în urma unui alt accident. Tragicele evenimente amintite s-au petrecut pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum – ploaie, vizibilitate redusă.














