Fl. Tănăsescu

La sfârșitul săptămânii, cinci percheziții au derulat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Prahova şi Tulcea pe raza mai multor judeţe, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de droguri de risc.
Au fost vizați traficanți și consumatori de droguri de risc şi droguri de mare risc – cocaină.
Potrivit anchetatorilor, drogurile procurate de suspecţi erau vândute la preţul de 50-60 lei/gramul de cannabis, cocaina – la preţul de 100 de euro/gram, iar substanţele care au efecte psihoactive, sub formă de materie vegetală mărunţită şi sub formă de prafuri, la preţuri cuprinse între 20 şi 70 de lei, în funcţie de tipul de produs, de cantitate şi de „clienţi”.
De altfel, procurorii ploieșteni au și prins în flagrant două persoane care aveau asupra lor 400 grame cannabis, pe care intenționau să-l vândă. Totodată, cu ocazia descinderilor, a fost descoperită o cultură „indoor“ special amenajată, în care au fost găsite un număr de 30 ghivece din material plastic de culoare maro în fiecare dintre acestea fiind plantat câte o plantă cu aspect de
cannabis în diferite stadii de dezvoltare. De asemenea, au fost găsite diferite cantităţi de droguri de risc, trei cântare electronice de precizie.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus măsura preventivă a arestării faţă de patru persoane. Cu privire la alte două persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, acțiunea fiind realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române.