Șeful Antidrog i-a înmânat o diplomă cântărețului Al Bano
Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), chestorul Sorin Oprea, s-a întâlnit, recent, la București, cu cântăreţul italian Al Bano. Cu această ocazie, şeful ANA i-a acordat o Diplomă de onoare pentru implicarea în lupta de prevenire şi combatere a consumului şi traficului de droguri.
De asemenea, Oprea i-a înmânat cântărețului și o plachetă, prin care se exprimă recunoştinţa ANA faţă de eforturile artistului de a atrage atenţia asupra pericolului “morţii albe”, traficului şi consumului de droguri.
Al Bano este, încă din anul 2003, ambasadorul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) împotriva traficului şi consumului de droguri.
Reuniune judiciară balcanică, la București
Consiliul Superior al Magistraturii va găzdui, în perioada 11- 13 mai 2014, cea de-a XI-a Conferință a Autorității Judiciare din Regiunea Balcanilor. Tema care urmează a fi abordată se referă la rolul consiliilor judiciare în garantarea independenței justiției, iar în cadrul reuniunii președinților Consiliilor Judiciare din statele participante – provocările cărora organismele de autoguvernare a justiției din regiune trebuie să le facă față, precum și modalități de sporire a cooperării din aceste instituții.
Este pentru ultima oară când acest eveniment va fi organizat în acest format, fiind de asemenea și reuniunea constitutivă a unei noi rețele judiciare.
Revizuirea Constituției – reluată la începutul lunii iunie
Potrivit senatorului Ion Chelaru, Comisia pentru Revizuirea Constituției își va relua activitatea pe 4 iunie 2014. Acesta a mai spus că, până în prezent, au fost depuse zeci de amendamente din partea instituțiilor, parlamentarilor și mediului academic.
“Am evaluat la prima vedere toate amendamentele care s-au depus până la termenul fixat. Am stabilit în Biroul Permanent al comisiei ca termen de reîncepere a lucrărilor, pe amendamente, data de 4 iunie, la ora 11.00″, a mai precizat social-democratul.














