Conform datelor de ieri, bilanțul inundaţiilor din Balcani a ajuns la 45 de morţi, în timp ce există temeri privind că o nouă creştere a nivelului apelor râului Sava va ameninţa noi localităţi din Serbia şi Bosnia. Între timp, echipele de salvare au mai descoperit o victimă la Samac, unde alte două persoane sunt date dispărute, a anunţat Savo Minic, primarul localităţii din nordul Bosniei. Oraşul, de unde au fost evacuaţi aproape în totalitate cei 26.000 de locuitori, se află în continuare sub ape, situaţie înregistrată în zeci de localităţi din nord-estul Bosniei. Râul Sava a inundat mai multe sate din această regiune, unde 6.000 de persoane au fost evacuate. Sinistraţii au relatat că nivelul apelor a ajuns la trei metri. În oraşul Bijeljina, a fost cerut ajutorul voluntarilor pentru a întări digurile cu saci de nisip. Între timp, nivelul apelor a început să scadă la Maglaj şi Doboj, care au fost inundate în totalitate. În Serbia, digurile ridicate de mii de voluntari în noaptea de duminică spre luni, de-a lungul râului Sava, la Sabaci, Sremska Mitroviţa şi în jurul centralei termice Nikola Tesla au rezistat. Situată în apropiere de Obrenovaci, unul dintre cele mai afectate oraşe din Serbia în urma inundaţiilor, centrala termică acoperă 50 la sută din consumul naţional de electricitate. Peste 25.000 de persoane au fost evacuate din numeroase localităţi din Serbia, în urma inundaţiilor. Bosnia, Serbia şi Croaţia se confruntă, de câteva zile, cu cele mai grave intemperii de peste un secol.














