Armata ucraineană a lansat ieri dimineaţă o vastă operaţiune militară împotriva oraşului separatist prorus Slaviansk, au declarat rebelii. Doi militari ucraineni au fost ucişi, în timp ce două elicoptere MI-24 au fost doborâte cu lansatoare de rachete portabile în apropiere de Slaviansk, bastionul insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat Ministerul Apărării.
Kremlinul a calificat ieri drept „raid de represalii” operaţiunea lansată de armata ucraineană în oraşul Slaviansk, afirmând că acesta prejudiciază acordul de la Geneva şi cerând ajutor urgent OSCE pentru oprirea lui.
„Folosind aviaţia pentru a trage asupra localităţilor civile, regimul de la Kiev a lansat o operaţiune de represalii distrugând ultima speranţă privind viabilitatea acordului de la Geneva”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Acest acord, încheiat la jumătatea lui aprilie între Ucraina, Rusia, Statele Unite şi Uniunea Europeană, urmăreşte o reducere a tensiunilor în Ucraina.
Totodată, potrivit agenţiei oficiale Itar-Tass, autorităţile ruse au contactat oficiali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pe tema „ofensivei forţelor armate” ucrainene împotriva bastionului prorus Slaviansk. Rebelii proruşi din această regiune deţin de o săptămână 11 observatori ai OSCE.
Peskov a declarat, de asemenea, că Moscova l-a trimis cu o zi înainte în estul Ucrainei pe emisarul său Vladimir Lukin pentru a participa la negocierile de eliberare a inspectorilor OSCE. „După lansarea operaţiunii punitive, partea rusă nu mai reuşeşte să stabilească legătura cu el”, a declarat Peskov.