Peste 11.000 de poliţişti acţionează zilnic, începând de ieri şi până luni, 21 aprilie 2014, cu ocazia Paştelui Ortodox şi a celui Catolic, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în localităţi.
Pe lângă asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii vor fi prezenţi şi în dispozitivele suplimentare instituite în zona celor peste 18.400 de lăcaşuri de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări publice organizate cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti.
Din totalul poliţiştilor angrenaţi în misiuni în această perioadă, 7.273 sunt de la ordine publică, 1.578 de la poliţia rutieră, aproape 600 de la poliţia transporturi, 871 sunt poliţişti de investigaţii criminale, restul fiind de la alte structuri.
De asemenea, prin ordin al şefului Poliţiei Române, a fost suplimentat şi numărul patrulelor de siguranţă publică. Astfel, peste 4.600 de patrule – dintre care 1.316 pedestre şi 3.360 auto, vor acţiona în această perioadă, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În aceeaşi perioadă, poliţiştii de la rutieră acţionează pe 340 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi, utilizând în medie, zilnic, 726 de maşini, dintre care 404 dotate cu aparate radar. În scopul fluidizării circulaţiei, agenţii rutieri sunt sprijiniţi de poliţiştii de la Ordine Publică.
Totodată, şi efectivele de poliţie de la Transporturi asigură patrularea, în medie, pe 263 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în aproape 300 de staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 29 de trenuri de marfă vor fi însoţite. Poliţiştii sunt prezenţi, până pe 21 aprilie 2014 şi în locurile unde sunt anunţate manifestări religioase şi cultural-artistice şi sportive de amploare pe raza a 36 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, în 226 de locuri, la care vor participa aproximativ 320.000 de persoane.
Tot în perioada Sărbătorilor Pascale, vor mai fi în stradă şi în zona lăcaşurilor de cult, alături de poliţişti, 6.000 de jandarmi şi 5.500 pompieri.
(F.T.)