Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POS DRU, aflată în directa sa coordonare, a lansat în consultare publică documentele necesare pentru implementarea unei scheme de minimis prin care firmele vor primi subvenții pentru a angaja tineri absolvenți.

Documentele publicate pentru consultare sunt Ghidul Solicitantului Condiții Specifice “Locuri de muncă subvenționate” – Domeniul Major de Intervenție 2.1, respectiv Schema de ajutor de minimis “Locuri de muncă subvenționate”.

“Prin această schemă de minimis susținem angajarea tinerilor, dar și activitatea mediului privat. Mai precis, vom subvenționa plata salariilor tinerilor absolvenți, elevi și studenți, promoția 2014. Subvențiile pentru plata salariilor vor fi acordate pe o perioadă de minimum 6 luni și de maximum 12 luni. Angajatorii care vor beneficia de aceste subvenții vor fi obligați să mențină posturile nou create o perioadă de timp cel puțin egală cu cea pentru care au încasat subvenția. Subliniez că firmele vor fi obligate să mențină postul nou înființat și nu persoana angajată inițial, în condițiile în care prin această măsură vrem să încurajăm competiția pe piața muncii”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Valoarea orientativă a subvenției nete este de 900 de lei pentru tinerii angajați cu studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru tinerii angajați care au studii superioare, conform Ghidului Solicitantului Condiții Specifice “Locuri de muncă subvenționate”. Subvențiile aferente salariilor tinerilor absolvenți se vor acorda cu o frecvență lunară. În același timp, companiile care vor angaja absolvenți vor fi obligate să realizeze un plan educațional pentru fiecare persoană nou angajată pentru a proba demersul procesului educațional aferent învățării la locul de muncă.

Numărul orientativ de posturi pentru care se vor acorda subvenții, în funcție de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este următorul:
• Pentru microîntreprinderi – 3 locuri de muncă;
• Pentru întreprinderile mijlocii – 7 locuri de muncă;
• Pentru întreprinderile medii – 15 locuri de muncă.

O firmă poate încheia un singur acord pe toată perioada de implementare a proiectului, care poate fi modificat prin acte adiționale cu respectarea prevederilor Ghidului Solicitantului Condiții Specifice “Locuri de muncă subvenționate” și a regulilor privind ajutorul de minimis.