• La Vârful Omu, zăpada este de 33 cm

De o primăvară capricioasă, în care zilele frumoase vor alterna cu cele mohorâte, cu temperaturi scăzute, vom avea parte şi în această săptămână. După ce ieri soarele a mai ieşit dintre nori, metorologii anunţă, din nou, o schimbare a vremii. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de răcire accentuată şi precipitaţii, valabilă până joi la ora 15:00. Concret, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp în 24 de ore. Valorile termice vor scădea accentuat iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.
Ieri, la ora 12,00, în Ploieşti au fost înregistrate 15,8 grade C, iar la Câmpina – 14,8 grade C. În schimb, la munte, respectiv pe Valea Prahovei, încă mai “miroase” a iarnă.
De pildă, la Sinaia Cota 1500, stratul de zăpadă măsura 12 cm, la ora 12,00 fiind înregistrate 4,9 grade C, în timp ce la Vârful Omu stratul de zăpadă măsura 33 cm, temperatura la ora 12,00 fiind de minus 3,8 grade C.