Premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia, ieri, că vrea să lanseze “al treilea război mondial”, susţinând insurecţia separatistă din estul Ucrainei, şi a îndemnat comunitatea internaţională “să se unească împotriva agresiunii ruseşti”. “Tentativele de agresiune ale armatei ruseşti asupra teritoriului Ucrainei vor conduce la un conflict pe teritoriul Europei. Lumea nu a uitat al Doilea Război Mondial, iar Rusia vrea să lanseze al treilea război mondial”, a declarat Iaţeniuk într-o şedinţă de Guvern. “Susţinerea pe care Rusia o acordă teroriştilor în Ucraina constituie o crimă internaţională, iar noi îndemnăm comunitatea internaţională să se unească împotriva agresiunii ruseşti”, a mai spus premierul interimar ucrainean. Un elicopter al armatei ucrainene a fost lovit ieri de o rachetă în timp ce staţiona pe aerodromul Kramtorsk, în estul separatist al ţării, iar pilotul a fost rănit, au anunţat autorităţile ucrainene. “Un elicopter militar Mi-8 a explodat pe aerodromul din Kramatorsk”, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat. Un oficial din cadrul serviciilor speciale ucrainene, Vasil Krutov a precizat că avionul se afla la sol şi comandantul a fost rănit. În noaptea de joi spre vineri, şapte persoane au fost rănite în urma unei explozii la un punct de control proucrainean lângă portul Odesa, unde locuitorii au construit puncte de control pentru a opri intrarea unor separatişti care vin din Transnistria. Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat ieri deschiderea unei anchete preliminare privind Ucraina. “Procuroarea CPI, Fatou Bensouda, a decis să deschidă o anchetă preliminară privind situaţia din Ucraina pentru a stabili dacă sunt întrunite criteriile necesare deschiderii unei anchete (pe termen lung)”, s-a anunţat într-un comunicat.














