Doar în perioada 7 – 16 aprilie, peste 66.400 de miei au fost sacrificaţi în 85 de centre amenajate temporar şi 62 de abatoare autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare, conform statisticii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Totodată, în perioada menţionată, inspectorii acestei instituţii au întreprins peste 3.100 de controale în fabrici producătoare sau unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală. Pentru neajunsurile depistate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 315.840 lei, precum şi confiscarea a peste 7 tone de produse alimentare, improprii consumului uman.
De asemenea, în cazul a 27 de societăţi comerciale au fost emise ordonanţe de interzicere a activităţii, iar în alte 6 cazuri – ordonanţe de suspendare a activităţii, până la remedierea gravelor deficienţe constatate.
În paralel cu acţiunile amintite, conducerea ANSVSA a mai anunţat că, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, a efectuat nenumărate controale şi împreună cu reprezentanţii ai instituţiilor locale coordonate de prefecturi: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Agricolă Judeţeană, Comandamentul Judeţean de Jandarmi etc.
Pe parcursul acestor controale s-au descoperit 362 de abateri de la legislaţie care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 327.380 de lei. Totodată, au fost confiscate 5,5 tone de produse alimentare care reprezentau un potenţial pericol pentru sănătatea publică.
D. CONSTANTIN














