Serviciul Public Finanţe Locale anunţă continuarea programului de colectare a impozitelor şi a taxelor locale de la contribuabilii oraşului Ploieşti la domiciliul acestora. Astfel, astăzi, 9 aprilie a.c., în intervalul orar 16.30 – 19.00, echipele vor veni pe strada Brumărelelor nr. 8, Blocurile 123 scările A, B şi C, 121 scările A, B, C şi D şi 130 scările A şi B. Echipele vor fi formate din câte două persoane care vor purta ecusonul emis de instituţie, precum şi legitimaţia de serviciu. În acest mod, se pot plăti impozite şi amenzi pentru care se vor elibera chitanţe cu ştampila instituţiei.
Primăria Municipiului Ploieşti aduce la cunoştinţa crescătorilor de albine, care ţin vatra de stupină pe teritoriul municipiului, că până pe 20.04.2014, S.C. InterAgro S.A. Bucureşti, care are punct de lucru şi la Ploieşti, va efectua tratament contra dăunătorilor în cultura de rapiţă cu substanţe toxice şi moderat toxice pentru albine.