Din cauza unor “conflicte interne”, cursele de duminică, 30 martie, de pe Hipodromul Ploieşti, sunt în pericol de a nu se mai disputa! După ce că se găsesc cu greu caii pentru organizarea alergărilor, o reuniune având doar patru curse, aşa cum s-a întâmplat şi duminica trecută, iată că şi aceste curse “de supravieţuire” sunt puse sub semnul întrebării. O decizie privind organizarea reuniunii de duminică se va lua cel mai târziu mâine.
Până atunci, să amintim că, în ultima reuniune, din 23 martie, “câştigătorul zilei” a fost Gheorghe Viorel, “Ulise” câştigând două curse, cu iapa “Casandra” şi armăsarul “Vijelie” – (în foto) acesta din urmă, în vârstă de 3 ani, anunţându-se unul dintre cei mai “interesanţi” cai de pe Hipodrom. Celelalte două curse disputate au fost câştigate de armăsarii “Bastard” (driver Prună) şi „Nero” (condus de Slate Cristian).
Marian DIMA