Un număr de 172 de persoane din România deţineau anul trecut active nete de minimum 30 milioane de dolari, cu patru mai multe decât în 2012, iar până în 2020 li se vor adăuga încă 108 români, potrivit unui studiu asupra averilor private globale realizat de compania Knight Frank. Totodată, în România au fost identificate 47 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de dolari, cu două mai multe decât în anul anterior şi trei miliardari. Pentru următorii zece ani, autorii studiului estimează că numărul celor cu averi de peste 100 de milioane de dolari va creşte cu 28 şi că vor fi cu doi mai mulţi miliardari.
În Europa, numărul celor cu active de minimum 30 milioane de dolari a crescut cu 1.955 de persoane în ultimul an (de la 58.549 de persoane la 60.504 persoane) şi se estimează o creştere cu 21% în următoarea decadă. Cele mai multe persoane bogate din Europa se găsesc în Germania (11.392), Marea Britanie (10.149) şi Elveţia (4.137), potrivit studiului transmis de compania de consultanţă imobiliară The Advisers, biroul asociat al Kinght Frank în România. Ţara noastră, Estonia şi Bulgaria au cei mai puţini oameni bogaţi dintre cele 23 de ţări europene analizate. Spre comparaţie, în Polonia sunt 487 de persoane cu averi de peste 30 milioane de dolari şi 4 miliardari, iar în Cehia au fost raportate 391 de persoane cu peste 30 de milioane de dolari şi 4 miliardari. Totodată, în ultimii zece ani, numărul persoanelor cu averi de minimum 30 de milioane de dolari din România a crescut cu 192% (113 persoane), cei cu peste 100 milioane de dolari cu 194% (31 persoane). Europa numără în prezent 506 miliardari (cei mai mulţi din lume), dintre care 81 locuiesc în Germania, 94 în Marea Britanie şi 92 în Rusia. La nivel global, în 2013, numărul persoanelor ultrabogate din lume a crescut la aproape 6.000 de persoane. Autorii studiului estimează că acest segment de populaţie va creşte în următorii zece ani cu 60.000 persoane. Majoritatea acestora trăiesc în prezent în America de Nord – 65.579 de persoane. În ceea ce priveşte distribuţia averilor private în lume, America de Nord şi Europa au avut cele mai mari creşteri anuale, dar pentru următorii 10 ani se preconizează că Africa este continentul care va înregistra cea mai mare creştere. Monaco, Hong Kong şi Londra sunt destinaţiiile preferate de cei mai bogaţi oameni din lume. Monaco rămâne cea mai scumpă ţară din acest punct de vedere, o reşedinţă de lux putând fi tranzacţionată la un preţ care variază între 60.000 de dolari şi 73.300 de dolari pe metru pătrat. În ceea ce priveşte investiţiile realizate de cei mai bogaţi oameni din lume, interesul pentru bunurile de lux şi de colecţie continuă să crească, iar maşinile de lux rămân principala pasiune a investitorilor.















