Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai CE s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a avut o întâlnire planificată cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene. Discuţiile dintre reprezentanţii MS şi ai FMI, BM şi CE s-au axat pe evaluarea modului în care se derulează acordul cu cele trei instituţii internaţionale, în cadrul misiunii de revizuire a documentelor încheiate cu aceste instituţii internaţionale. În timpul discuţiilor s-au evidenţiat eforturile depuse de Ministerul Sănătăţii pe parcursul anului 2013 pentru îndeplinirea obiectivelor ce stau la baza reformei în sistemul de sănătate. Reprezentanţii FMI, CE şi ai BM au apreciat paşii făcuţi de Ministerul Sănătăţii şi faptul că toate proiectele se află în graficul asumat. Un accent important a fost pus pe introducerea pachetului de servicii medicale de bază, care va intra în vigoare de la 1 aprilie 2014, şi care va însemna totodată si deschiderea discuţiilor pentru pachetul suplimentar de asigurări private de sănătate. De asemenea, părţile au agreat paşii viitori pentru aprofundarea reformei în sănătate, care să contribuie la crearea unui sistem public sanitar echilibrat, de natură să respecte nevoile populaţiei: achiziţii publice centralizate, influenţa bugetară a introducerii noii liste de medicamente compensate, reeşalonarea unor programe naţionale de sănătate ca urmare a impactului fiscal calculat.
Plata în numerar ar putea fi restricţionată la cumpărările de terenuri, case şi maşini
Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă. Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprinde toate tipurile de imobile, precum şi orice fel de autovehicule, indiferent dacă sunt la prima vânzare sau second-hand. De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme. Plăţile în numerar între firme şi către persoane fizice vor fi limitate de la 10.000 la 2.000 de lei. Plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice. În cazul depăşirii plafoanelor stabilite se aplică amenzi de 20% din suma încasată sau plătită care depăşeşte plafonul pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 de lei.”Măsura privind diminuarea plafoanelor pentru plăţile în numerar a fost luată ca urmare a constatării de către organele fiscale a faptului că în majoritatea schemelor fiscale evazioniste se fac plăţi în numerar, întrucât plăţile prin bancă prezintă o trasabilitate care este evitată de astfel de persoane. Astfel, au fost înregistrate pierderi din veniturile bugetului de stat cauzate de rambursările de TVA efectuate către persoane care au făcut plăţi în numerar, şi-au dedus TVA, dar în amonte s-a constatat că furnizorii care ar fi trebuit să plătească TVA la buget au dispărut”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.













