La Muzeul Naţional Peleş a fost deschisă, sâmbătă, o expoziţie temporară dedicată lui Karel Liman (1855-1929), considerat cel mai important arhitect al Casei Regale a României, evenimentul fiind organizat la iniţiativa Ambasadei Republicii Cehe în România. Au fost prezenţi Excelenţa Sa dr. Jiri Sitler – Ambasadorul Republicii Cehe în România, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae, reprezentanţi ai Ambasadei Malaeziei, managerul Muzeului Naţional Peleş, Anca Hogea, oficialităţi locale. Expoziţia ,,Karel Líman, arhitectul ceh al Casei Regale a României” a fost inaugurată în contextul în care, în anul 2014, se împlineşte un veac de la terminarea lucrărilor de construire a Castelului Peleş, Liman fiind unul dintre arhitecţii după planurile căruia a fost construit edificiul.
Expoziţia cuprinde panouri fotografice care prezintă imagini cu obiective reprezentative pentru creaţia arhitecturală realizată de Líman, documentele originale, scoase la lumină pentru prima dată din arhiva Castelului Peleş cu semnătura olografă a arhitectului ceh, planuri originale referitoare la construcţia Castelului Peleş, facturi, comenzi, corespondenţa sa cu diverşi furnizori ai Casei Regale a României, fotografii originale ale membrilor familiei Liman şi ale fiului său adoptiv, Constantin Ştefanovici. Karel Líman s-a născut la 3 martie 1855, în Mlada Boleslav, Boemia, pe atunci provincie a Imperiului Austriac. Timp de 35 de ani, acesta a fost în serviciul Casei Regale a României (1894-1929), iar din 1904 a ocupat funcţia de şef al Biroului regal de arhitectură. În intervalul 1896-1914 a contribuit la definitivarea construcţiei şi reamenajarea Castelului Peleş, în paralel arhitectul dezvoltând numeroase alte proiecte, precum Cuibul Principesei (1894), Castelul Pelişor (1899-1903), două cabane la Pelişor şi Cotroceni, extinderea Palatului Cotroceni, reamenajarea Cabanei Bahna Rusului din judeţul Argeş (1920-1925), casa prinţului Carol din Bucureşti de pe şoseaua Kiseleff, cabana regelui Ferdinand de la Lăpuşna din judeţul Mureş (1925-1926), Castelul Bran (1924-1929). Expoziţia este deschisă până pe
15 mai 2014. Vizitatorii sunt aşteptaţi în zilele de miercuri, între orele 11:00 – 17:00 şi de joi până duminică, între orele 9:15 – 17:00. Un bilet de intrare pentru adulţi costă 6 lei, elevii şi studenţii plătesc câte 1,5 lei, iar pensionarii – 3 lei.
Ana MAXIM