CFR Călători informează că abonamentele de călătorie pot fi achiziţionate şi de la automatele de vânzare bilete, care se află în gările mari. Automatele emit abonamente săptămânale şi lunare, inclusiv cu reducere pentru elevi şi studenţi, iar plata se realizează doar prin card bancar. Abonamentele pot fi cumpărate în orice zi a lunii, la orice oră, cu anticipaţie de 30 de zile faţă de data de începere a valabilităţii lor, la orice tip de tren, cu plecare de oriunde din ţară. De altfel, pe această cale, CFR Călători recomandă achiziţionarea biletelor şi a abonamentelor de la automatele din gări pentru a evita aglomeraţia de la casele de bilete.
Automatele de bilete CFR Călători sunt amplasate în gări din oraşe precum Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Azuga, Buşteni, Sinaia, Predeal, Câmpina, Ploieşti Sud etc.
De asemenea, e bine de ştiut că automatele de vânzare a biletelor funcţionează cu tehnologie touchscreen şi sunt uşor de folosit, fiind prevăzute cu module şi aplicaţii necesare pentru rezervarea locurilor şi emiterea legitimaţiilor de călătorie.
Înainte de călătorie, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet sau abonament, pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii referitoare la automatele de bilete şi preţul abonamentelor, precum şi informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii pot consulta pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau pot suna la numărul de telefon 021/9521 ori se pot adresa personalului companiei din staţii.
C.D.














