Odată cu decizia ce a intrat în vigoare de la începutul acestui an şi care vizează că românii şi bulgarii pot lucra oriunde în Uniunea Europeană, s-a mai demontat un mit. Românii nu sunt chiar atât de speriat, aşa cum se credea, mai ales în Anglia.
După Revelion, de Sf. Vasile, aceştia nu s-au bulucit la Otopeni – precum la deschiderile marilor magazine care ofereau promoţii la tigăi- pentru a se îmbarca în aeronavele care aveau ca destinaţie Londra. Au rămas acasă, convinşi fiind că nici în ţara lui Shakespeare nu umblă câinii cu covrigii în coadă.
Aşa se face că, pe 1 ianuarie, singurul român ajuns în Anglia a fost un tânăr de 30 de ani. Fiind reprezentantul muncitorilor imigranţi de a căror venire în masă se temeau britanicii, românul nici cu gândul nu gândea la ce primire va avea parte la Londra. Cu un fes bej tras peste urechi, la aeroport, acesta a fost întâmpinat de o mare de camere de luat vederi, dar şi de doi parlamentari britanici. Fără să fie prea speriat de primire, tânărul le-a spus englezilor care l-au întâmpinat că n-a venit să le fure ţara, ci să muncească, după care se va întoarce în România, unde-l aşteaptă logodnica.
Fiind convinşi că din povestea românului care în Anglia a ajuns să spele maşini, după ce în ţara sa fusese cioban, electrician şi mecanic, poate ieşi ceva interesant, câţiva jurnalişti englezi au venit chiar ei în România pentru a-i intervieva logodnica, pe care au şi fotografiat-o în faţa casei dărăpănate a cuplului, într-un sat din Transilvania.
Astfel, englezii s-au convins că românii nu sunt chiar aşa de speriat, precum au crezut, dovadă în acest sens fiind chiar cei care au plecat de mulţi ani de acasă prin toate colţurile lumii şi care au reuşit să-şi pună în valoare priceperea, talentul şi experienţa.
Faptul că o anumită categorie de minorităţi a reuşit să sperie Europa şi nu numai, asta este o cu totul altă … mâncare de peşte, în această situaţie fiind o prostie ca despre români să se vorbească la modul general! Şi asta deoarece, peste tot în lume, popoarele au şi ele „uscăciunile” lor care fac umbră pământului.
În concluzie, plecând de la exemplul singurului român care a ajuns pe 1 ianuarie la Londra, ca reprezentant al muncitorilor imigranţi de a căror venire în masă se temeau britanicii, poate că de acum încolo percepţia despre România se va schimba.
Cu suişuri şi coborâşuri, cu destule lipsuri, totuşi, această ţară merge înainte şi se aude de ea. Mai mult decât atât, după destule aşteptări, prin anumite domenii se mai dau şi verdicte despre care, cu ani în urmă, nimeni nu concepea că ar fi putut fi luate în calcul. Iar asta nu se întâmplă doar pentru că oficialii europeni sunt cu ochii pe noi! Se întâmplă pentru că şi despre români trebuie să se vorbească altfel, pentru că nu sunt aşa de speriat!
Nicoleta DUMITRESCU
