Ploieștenii au fost invitați în 2013 la „masa bogaților” in baschetul european. După o pauză de 6 ani, CSU Asesoft s-a aliniat la startul EuroCup, sorții nefiind tocmai prietenoși cu echipa lui Vladimir Arnautovic. Deși au ratat calificarea în fazele superioare, „alb-albaștrii” au avut o comportare decentă, reușind 3 victorii, una dintre acestea chiar pe terenul principalei favorite la câștigarea compețitiei, Khimki Moscova.
Debut în forță
CSU Asesoft a început cum nu se putea mai bine ediţia 2013-2014 a EuroCup. În „Novator”, sala de peste 5.000 de locuri a rușilor de la Khimki, ploieştenii au obţinut o victorie istorică, scor 97-89, iar următoarele trei partide au demonstrat faptul că succesul nu a fost unul deloc întâmplător. După ce au cedat la mare luptă cu Pinar, într-un meci în care americanul Flowers s-a accidentat grav, campionii au dat lovitura şi la Aleksandrovac, în Bosnia. Cu 2-1 la general după trei etape, elevii lui Arnautovic au avut o prestaţie bună şi la Ierusalim, unde au ratat în ultima secundă şansa prelungirilor.
S-au chinuit în a doua jumătate
Partida cu Lukoil Academic a reprezentat începutul declinului pentru Burlacu şi compania. Înfrângerea cu bulgarii a fost urmată de alte două, cu Khimki şi cu Pinar, însă victoria din „Olimpia”, cu Igokea, îi menţinea pe ploieşteni în cursa calificării. Visul Asesoftului a fost spulberat, la o săptămână distanţă, de Hapoel, iar ultimul joc, cel de la Sofia, a mai contat doar pentru statistici. Campionii en-titre au încheiat aventura din EuroCup cu un bilanţ de 3 victorii şi 7 înfrângeri, nereuşind să-şi egaleze performanţa din sezonul 2007-2008 al ULEB Cup, când terminau pe poziția a 4-a, cu un succes mai mult ca acum.
Ratau Top 32 (și) cu 5 victorii
Înaintea ultimelor două etape, prahovenii încă mai aveau șanse să avanseze în fazele superioare. Ce-i drept, însă, destul de meci, întrucât două victorii cu Hapoel Ierusalim și Lukoil Academic nu garantau, în proporție de 100%, prezența în Top 32. În fapt, dacă le-ar fi obținut, elevii lui Arnautovic s-ar fi regăsit în ingrata postura de a părăsi întrecerea, având o linie identică de clasament (5-5) cu turcii și israelienii. Într-o „ departajare în trei”, campionii României aveau o singură victorie, Hapoel – două, iar Pinar, nu mai puțin de trei.
Adamovic și Lee, printre performeri
Filip Adamovic și Gerald Lee au fost doi dintre cei mai utilizați jucători, de către Vladimir Arnautovic, în actuala campanie europeană. În diferitele ierarhii existente pe site-ul întrecerii, conducătorul de joc bosniac se clasează pe poziția a 7-a în topul „procentajelor din spatele semicercului”, cu 53,85%, după ce a transformat 14 dintre cele 26 de aruncări realizate. În schimb, finlandezul Lee apare pe locul 9 în topul „eficienței”, cu un indice de 19,6 în aproximativ 28 de minute petrecute, în medie, pe parchet, și pe 5 în clasamentul „procentajelor la două puncte”, cu 71,74% (66/92).
Parcursul lui CSU Asesoft în grupa E:
Etapa I: Khimki Moscova – CSU Asesoft 89-97
Etapa II: CSU Asesoft – Pinar Karsiyaka 72-80
Etapa III: Igokea Aleksandrovac – CSU Asesoft 77-84
Etapa IV: Hapoel Ierusalim – CSU Asesoft 84-82
Etapa V: CSU Asesoft – Lukoil Academic 72-85
Etapa VI: CSU Asesoft – Khimki Moscova 72-95
Etapa VII: Pinar Karsiyaka – CSU Asesoft 91-87
Etapa VIII: CSU Asesoft – Igokea Aleksandrovac 84-74
Etapa IX: CSU Asesoft – Hapoel Ierusalim 69-77
Etapa X: Lukoil Academic – CSU Asesoft 92-77
Clasament
1. Khimki Moscova (9-1) – 19 puncte
2. Hapoel Ierusalim (6-4) – 16 puncte
3. Pinar Karsiyaka (5-5) – 15 puncte
4. Lukoil Academic (4-6) – 14 puncte
5. CSU Asesoft (3-7) – 13 puncte
6. Igokea Aleksandrovac (3-7) – 13 puncte