Municipalitatea câmpineană va construi două tronsoane de blocuri cu regim de înălţime de patru etaje şi mansardă cu destinaţia de locuinţe de necesitate. Primăria Câmpina a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul privitor la organizarea licitaţiei pentru construirea acestor locuinţe care vor fi folosite pentru cazurile sociale şi de strictă necesitate, atunci când locuitorii municipiului vor avea nevoie de casă.
Potrivit documentaţiei de atribuire, lucrările vor consta în execuţia a două tronsoane de blocuri, respectiv 72 de unităţi locative formate din garsoniere şi apartamente cu două camere. În cadrul contractului care va fi încheiat cu societatea sau asocierea care va fi declarată câştigătoare va fi prevăzută inclusiv execuţia unor lucrări tehnico-edilitare aferente blocurilor, adică parcări, căi de acces, iluminat stradal, spaţii verzi, reţele de alimentare cu apă, canalizare şi reţea de gaze.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 18,1 milioane de lei fără TVA– în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele – şi 19,9 milioane de lei fără TVA, valoare care conţine şi posibilele suplimentări de lucrări. Fondurile pentru realizarea blocurilor şi lucrărilor aferente acestora sunt prevăzute a proveni de la buget.
Data limită de depunere a ofertelor de către firmele de construcţii interesate de încheierea unui contract cu Primăria Câmpina este
16 decembrie 2013.
V.S.