• SC Transport Călători Expres SA informează ploieştenii că, începând cu data de 09.12.2013, nu se vor mai asigura cursele de la ora 19.00 din P.I.P. pe traseele 305 şi 306. Se va asigura o cursă la ora 19.00 pe ruta traseului 307 (P.I.P. – Pod Înalt). Abonaţii care utilizează aceste curse vor putea circula de la Podul Înalt cu orice traseu ori combinaţie de trasee regulate urbane, în baza tronsonului comun aprobat.
• SC Electrica Muntenia Nord – Agenţia Ploieşti va efectua astăzi lucrări la reţeaua de distribuţie a energiei electrice în mai multe localităţi din judeţ. Astfel, în intervalul orar 9.00 – 14.00 se vor efectua lucrări în comuna Tg. Vechi, sat Strejnicu, iar între orele 10.00 – 14.00 societatea amintită va interveni în comuna Lapoş. Din motive de securitate, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în zonele amintite.