Laboratorul Sanitar-Veterinar din Prahova a confirmat, în ultimele patru zile,11 cazuri de trichineloză la porci sacrificaţi în gospodăriile populaţiei şi depistate de medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi în localităţile Cocorăştii Mislii, Gura Vitioarei, Puchenii Mari, Floreşti, Poiana Câmpina, Şirna, Filipeştii de Pădure, Filipeştii de Târg, Gura Vadului şi Podenii Noi. Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, dr. Mihai Terecoasă, ne-a confirmat faptul că, dintre cele 11 cazuri de trichineloză, au fost întocmite documente pentru despăgubirea proprietarilor numai pentru şase capete porcine, pentru celelalte cinci capete neputând fi acordate despăgubiri întrucât nu au fost identificate prin crotaliere şi înregistrate în baza naţională de date. De menţionat şi faptul că, la unul dintre cazurile menţionate, depistat în comuna Floreşti, examenul trichineloscopic al cărnii a fost efectuat abia după ce patru membri ai familiei au participat la „pomana porcului”! „Pentru evitarea unor asemenea situaţii neplăcute, le reamintim, şi pe această cale, crescătorilor de animale care sacrifică porci în gospodărie, faptul că, înainte de tradiţionala «pomană a porcului», se impune efectuarea examenului trichineloscopic”, a adăugat interlocutorul nostru. De asemenea, cetăţenilor care vor să achiziţioneze carne de porc de la rude sau prieteni, care au sacrificat porcul în propria gospodărie, li se recomandă să se asigure mai întâi că a fost efectuat examenul trichineloscopic. Respectarea unei asemenea recomandări este cu atât mai importantă cu cât, de la începutul anului în curs, medicii sanitar-veterinari din judeţul nostru au mai depistat, în afara celor din aceste zile, alte 20 de cazuri de trichineloză, dintre care şapte la porci domestici şi 13 la porci mistreţi.
C. DUMITRU