La Sinaia, şapte medici au primit locuinţă de serviciu
Administraţia locală a oraşului Sinaia a ţinut să fie alături de şapte medici care au ales să-şi desfăşoare activitatea în oraşul amintit, sprijinindu-i cu cazarea. Astfel, primăria asigură, din acest an, locuinţe de serviciu pentru noua echipă de specialişti care s-a alăturat personalului medical de la Spitalul Sinaia. Este vorba despre un medic chirurg, doi medici pediatri, doi medici de medicină de urgenţă, un radiolog şi un anestezist. Apreciind decizia autorităţilor locale de a asigura locuinţe de serviciu medicilor nou-veniţi, managerul Spitalului Orăşenesc Sinaia, Alina Filip, a ţinut să declare: „Spitalul Sinaia, ca şi întregul sistem public de sănătate, trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, fiind puşi de multe ori în situaţia de a cere sprijin din partea pacienţilor pentru asigurarea tratamentului cu medicamente şi materiale sanitare. Dar, în această perioadă în care este binecunoscută tendinţa medicilor de a pleca în străinătate, noi am reuşit să cooptăm în echipă medici tineri şi să oferim servicii la cele mai bune standarde. Un spital poate să deţină cele mai performante aparate, cele mai revoluţionare tratamente medicamentoase, însă, dacă nu are resursa umană, nu poate funcţiona.” Spitalul Orăşenesc Sinaia deserveşte atât populaţia oraşului, cât şi turiştii şi locuitorii din localităţile învecinate.
Elevi din Cărbuneşti, în vizită la Palatul Parlamentului
Deputatul Răzvan Ionuţ Tănase, care s-a alăturat grupului de parlamentari PSD, a organizat, acum câteva zile, pentru 30 de elevi din comuna Cărbuneşti, o vizită la Palatul Parlamentului, copiii fiind însoţiţi de cadre didactice şi părinţi. Aceştia au fost impresionaţi de sălile imense ale Parlamentului, de decoraţiunile interioare, dar şi de faptul că la construirea clădirii au fost folosite doar materiale româneşti. Deputatul i-a însoţit la un tur complet al clădirii, fiind vizitate atât sala de plen, cât şi cele de conferinţă, prilej cu care au primit informaţii referitoare la activitatea parlamentarilor, dar şi alte informaţii interesante. Deputatul Răzvan Ionuţ Tănase va oferi pe viitor şi altor elevi din localităţile care fac parte din colegiul său parlamentar oportunitatea de a vizita Palatul Parlamentului.
90% dintre români au auzit de colectarea separată a deşeurilor
În prezent, aproximativ 90% dintre românii de peste 18 ani au auzit de colectarea separată a deşeurilor de ambalaje în scopul reciclării, în creştere cu peste 10% faţă de anul 2011, arată rezultatele unei cercetări de tip sondaj, pe eşantion naţional reprezentativ, realizată în perioada 16-25 septembrie de IMAS, la cererea Eco-Rom Ambalaje. Dacă acum doi ani aproximativ jumătate dintre repondenţi afirmau că beneficiază de posibilitatea de a depune separat deşeurile în propria localitate, în prezent, procentul a crescut până la 64%. Dintre aceştia, mai mult de jumătate declară că au acces la un punct de colectare cu containere speciale “foarte aproape” şi “puţin mai departe de locuinţă”. Şi numărul celor care au început să separe deşeurile este în creştere, conform studiului amintit: în 2013 aproximativ 60% dintre cei care au acces la sistem declară că depun separat deşeurile în gospodăria în care locuiesc, cu 24 de procente mai mult decât în 2011. O analiză mai aprofundată a comportamentului de separare a deşeurilor arată că populaţia are un comportament uşor diferit faţă de fiecare tip de ambalaj: cei mai mulţi declară că separă ambalaje de tip PET, urmate de cele de hârtie-carton. De asemenea, se constată şi o înţelegere diferită a comportamentului de separare: cei mai mulţi români le separă prin depunerea în containerele dedicate (12%) sau punându-le în saci separaţi pentru a fi ridicate de operatorul de salubritate sau de personalul de serviciu (14%). Unii păstrează o parte din deşeuri pentru a le refolosi în gospodărie (15%), iar 14% le depun împreună cu celelalte deşeuri în containerul comun sau le dau foc. Primele trei lucruri care îi determină pe români să colecteze separat deşeurile sunt: prezenţa containerelor în apropierea locuinţei (31%), campaniile de informare şi educare din media (24%) şi exemplul altor persoane (18%). În ceea ce priveşte colectarea separată în Capitală, bucureştenii sunt cei care au la dispoziţie cele mai multe locuri special amenajate pentru separarea deşeurilor, comparativ cu locuitorii din alte zone ale ţării – 81% dintre aceştia declarând că au acces la sistem.














