Relicva Fericitului Vladimir Ghika – preotul beatificat în cursul acestui an, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Bucureşti – va fi adusă duminică, 24 noiembrie, la ora 18.00, la Biserica Romano-Catolică “Cristos Rege” din Ploieşti. La eveniment este aşteptat şi arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu. Relicva, păstrată la Catedrala “Sfântul Iosif” din Bucureşti, va ajunge la Ploieşti chiar în ziua în care credincioşii catolici din municipiu vor sărbători Hramul acestei parohii. În perioada 24- 27 noiembrie, în lăcaşul de cult va fi oficiat un triduum de rugăciune şi spiritualitate, avându-l călăuză şi mijlocitor pe Fericitul Vladimir Ghika, iar biserica va fi deschisă în fiecare zi, între orele 8.00-20.00. Pe data de 27 noiembrie 2013, la ora 18:00, este programată Sfânta Liturghie de încheiere a prezenţei în biserica ploieşteană a relicvei Monseniorului Ghika, iar tot atunci o parte din aceasta va fi încredinţată parohiei. În momentul de faţă, în Ploieşti şi în celelalte localităţi ale judeţului mai sunt aproximativ 400 de familii de religie romano-catolică.
Pelerinajele la relicva Fericitului Vladimir Ghika în parohiile Arhidiecezei de Bucureşti au început pe 18 noiembrie a.c. şi se vor încheia pe 16 mai 2014 – când se vor împlini 60 de ani de la moartea sa. Monseniorul s-a născut în 1873, fiind botezat în religia ortodoxă, însă în 1902 a devenit catolic. În 1906 a înfiinţat, la Bucureşti, Congregaţia Sfântului Vincenţiu de Paul „Fiicele Carităţii” şi a pus bazele Spitalului „Sfântul Vincenţiu de Paul” – primul spital gratuit din România, actualmente Institutul de Endocrinologie „Dr. C. I. Parhon”. Între anii 1913 şi 1917, şi-a desfăşurat activitatea de caritate şi cea diplomatică la Roma, apoi activitatea culturală, diplomatică şi religioasă la Paris, până în 1939. În acel an s-a stabilit la Bucureşti, fiind preot la Biserica Franceză şi la Catedrala „Sfântul Iosif”. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, a ales să rămână în România, pentru a fi alături de săraci şi de bolnavi. Cu 60 de ani în urmă, în ziua Sărbătorii Cristos Regele Universului, Vladimir Ghika era întemniţat la Jilava, unde a suportat ameninţări, torturi şi umilinţe.
Ana MAXIM