Mai mult de 50% dintre ploieştenii testaţi au nivelul colesterolului total crescut

Dintre ploieştenii care şi-au măsurat nivelul colesterolului total în ,,Luna inimii’’, în urma testării gratuite oferite de Becel şi Medsana, 54,6% au fost descoperiţi cu valori care depăşesc limita maximă, respectiv de
200 mg/dl. Procentul este cu atât mai îngrijorător cu cât, în 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii situa ţara noastră pe locul trei la nivel european în ceea ce priveşte decesele cauzate de boli cardiovasculare, nivelul ridicat al colesterolului fiind recunoscut ca principal factor de risc. Rezultatele la nivel naţional au scos la iveală faptul că 52,2% dintre cele aproximativ 6.600 de persoane care au participat la testări au nivelul colesterolului total peste media maximă admisă. În plus, aceleaşi rezultate mai arată că 63,2% dintre persoanele depistate cu valori crescute ale colesterolului sunt femei, iar aproximativ 90% dintre acestea au vârsta mai mare de 40 de ani. Şi în rândul bărbaţilor s-a observat un nivel crescut al colesterolui după depăşirea vârstei de 40 de ani, 84,9% dintre cei depistaţi cu un nivel peste
200 mg/dl fiind peste această vârstă. Bucureştenii sunt cei care au înregistrat cel mai mic procentaj al persoanelor cu un nivel crescut al colesterolului total – 46,2% dintre cei care au participat la testări. La polul opus, procentul cel mai mare de persoane cu un nivel al colesterolului peste limita maximă s-a înregistrat în Craiova – 69,2%, urmând apoi Sibiul, cu 58% dintre cei testaţI şi Oradea – 55%. „Datele colectate în „Luna inimii“ confirmă, din păcate, ceea ce arată statisticile la nivel naţional: colesterolul crescut este inamicul din umbră pentru mai mult de jumătate din populaţia adultă a României. Asta nu trebuie însă să ne descurajeze, ci dimpotrivă, să ne încurajeze să adoptăm câteva schimbări simple în stilul de viaţă: consumul zilnic de fructe şi legume, înlocuirea grăsimilor animale din alimentaţie cu cele nesaturate (uleiuri vegetale, margarine tartinabile de calitate sau peşte gras), 30 de minute de activitate fizică moderată în fiecare zi şi evitarea fumatului (sau a locurilor în care se fumează) pot fi foarte eficiente în lupta împotriva colesterolului crescut”, a declarat conf. dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog. În plus, persoanelor cărora, în urma testării, li s-a comunicat existenţa unei valori mărite a colesterolului li se recomandă să apeleze la un medic specialist pentru investigaţii mai amănunţite. Reamintim că, în perioada 1 – 30 septembrie a.c., Becel – în parteneriat cu clinicile partenere Medsana din Ploieşti şi din alte 11 oraşe din ţară – a oferit gratuit teste de colesterol total, amintind astfel românilor că păstrarea colesterolului în limite normale este esenţială pentru o inimă sănătoasă. Testarea colesterolului total este un prim pas în evaluarea gradului de risc al unei persoane de a dezvolta afecţiuni cardiace. Verificarea periodică a nivelului de colesterol este cu atât mai importantă cu cât un nivel crescut de colesterol nu se poate observa prin semne clinice, pe care pacientul să le poată identifica. Însă, depăşirea valorilor normale în mod constant, pe o perioadă lungă de timp, duce la depunerea colesterolului pe pereţii interiori ai arterelor, îngreunând circulaţia sângelui şi conducând, astfel, la probleme grave de sănătate. Pentru cei care nu cunosc, Becel este numele unei margarine premium de nouă generaţie care conţine Omega 3 şi 6, care ajută la menţinerea colesterolului în limite normale. Creată la începutul anilor 1960, la solicitarea comunităţii medicale olandeze, Becel a fost lansată pe piaţă în 1963 sub denumirea de Becel, prescurtare de la expresia Blood Cholesterol Lowering (BCL). Dacă, iniţial, această margarină se distribuia în farmacii, pe bază de reţetă, astăzi, produsul se vinde în magazine din 29 de ţări.
C.D.