• O armă de vânătoare poate ajunge şi la 1,2 milioane de euro!

Incidentele care au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, în urma cărora mai multe persoane au ajuns la spital în stare gravă după ce au fost împuşcate, în plină stradă, cu un pistol cu glonţ şi, respectiv, unul cu bile de cauciuc, ridică problema posesorilor de arme din România. Potrivit statisticilor întocmite la nivel naţional, în prezent, în România sunt 164.298 de persoane fizice care deţin 214.015 arme.

Deşi ar putea să se creadă că armele neletale (pistoale cu bile de cauciuc sau cu gaze) ar fi cele mai numeroase, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, numărul armelor letale este mai mare, ajungând la 117.632. Cele mai multe dintre acestea sunt armele de vânătoare – puţin peste 100.000 – dat fiind faptul că un posesor de permis de armă are posibilitatea să deţină mai multe puşti de vânătoare.
În judeţul Prahova, conform reprezentanţilor Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, există, în prezent, 5146 de deţinători de arme letale şi neletale. Dintre aceştia, 2067 sunt posesori de arme letale – aici fiind incluşi poliţiştii, jandarmii, militarii, parlamentarii, magistraţii – iar restul de 3079 de prahoveni sunt deţinători de arme neletale. Cu toate că pistoalele cu bile de cauciuc sunt considerate arme neletale, uzul acestor arme de la mică distanţă poate provoca leziuni extrem de grave (aşa cum s-a întâmplat cu tânăra din Capitală care a rămas fără un ochi după ce a fost împuşcată de aproape) sau, în cazuri extreme, chiar şi decesul victimei.
Armele de vânătoare sunt incluse în categoria armelor letale. În acest caz, deţinătorii de permis de armă pot avea mai multe arme de vânătoare de acelaşi fel. Valeriu Bolgiu, şeful Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova, a declarat că, pentru vânători, legile sunt clare. „Pentru a putea deveni vânător, trebuie respectate nişte etape obligatorii: înscrierea într-o asociaţie a vânătorilor, parcurgerea unui an de practică, în care proaspeţii membri să participe la partide de vânătoare pentru iniţierea în această activitate. Din punct de vedere al mânuirii armelor, asociaţia este obligată să organizeze cursuri de pregătire în poligoanele proprii”, afirmă Valeriu Bolgiu. Pe de altă parte, atât în Prahova, cât şi în alte zone din ţară, la partidele de vânătoare apar şi incidente, soldate cu persoane rănite sau chiar cu morţi. „Unul dintre principale motive – spune Valeriu Bolgiu – este faptul că, înainte de începerea sezonului de vânătoare, pregătirea în poligon este considerată de către unii vânători un fel de moft. Pentru că unii dintre ei, nemaifolosind arma de mai multă vreme, se dezobişnuiesc de puşca de vânătoare. De multe ori, nu mai ştii cum să o încarci, nu mai ştii cum să ocheşti, ajungi să apeşi pe trăgaci fără să-ţi dai seama că arma e neasigurată. Toate aceste probleme se pot rezolva prin obligarea tuturor celor care poartă armă de vânătoare să facă un stagiu de tir în poligon”.
Vânătoarea nu este un sport ieftin. Costul unei arme de vânătoare poate să plece de la 1.700 de lei şi, în funcţie de dotări, dacă se vrea cu aur şi cu bijuterii, poate să ajungă şi la 100.000 de euro. „Am văzut o armă la o expoziţie de vânătoare care valora 1,2 milioane de euro. Preţurile diferă, însă. O armă normală costă între 500 şi 1000 de euro, cel mult 2000 de euro”, a precizat Valeriu Bolgiu, şeful Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Prahova.
Permisele pentru deţinere, port şi folosire a unei arme sunt supuse reînnoirii o dată la cinci ani, iar dacă posesorii acestora nu respectă legislaţia în vigoare referitoare la modul de păstrare sau de folosire a acestora, permisele pot fi suspendate sau anulate.
Violeta STOICA