Ultimul eveniment al anului dedicat vehiculelor istorice existente în ţara noastră – Retro Parada Toamnei- va avea loc pe data de 19 octombrie, în 16 oraşe din ţară, printre care şi Ploieşti. Manifestarea este organizată de Retromobil Club România. În municipiul reşedinţă de judeţ, sâmbătă, între orele 10:00- 12:00, vor fi expuse vehicule de epocă în Pasajul Pietonal “Nichita Stănescu”, iar de la ora 12 :00, colecţionarii vor realiza un tur al oraşului cu automobilele lor. Peste 500 de automobile şi motociclete, atestate ca vehicule istorice, vor putea fi admirate de publicul din întreaga ţară, cu această ocazie. Cele mai multe “bijuterii pe roţi” vor fi expuse la Bucureşti. Colecţionarii îşi vor expune vehiculele istorice între orele 10.00-12.00, în Parcul Carol I, apoi vor pleca în paradă pe ruta Piaţa Unirii-Piaţa Victoriei- Piaţa Charles de Gaulle, punctul final fiind Salonul Auto Bucureşti, unde R.C.R. participă cu Standul Retromobil la “Bucharest Classic Car Expo”. Retro Parada Toamnei va fi organizată şi la Arad, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Oradea, Petroşani, Piteşti, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara, de filialele RCR din aceste localităţi. Retromobil Club România, organizaţie ce aniversează anul acesta 15 ani de activitate şi al cărei preşedinte de onoare este regele Mihai al României, reuneşte peste 600 de colecţionari grupaţi în 23 de filiale judeţene sau zonale. Potrivit reprezentanţilor RCR, în perioada 2005-octombrie 2013, în România au fost obţinute atestate de vehicule istorice pentru 1.598 de automobile, motociclete, camioane, autoutilitare, remorci, motorete, rulote şi scutere fabricate în perioada 1903-1983.
A.M.