Încă o grupare infracţională organizată, specializată în săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi care acţiona pe raza Prahovei, a fost destructurată de către oamenii legii. Acest lucru a fost posibil în urma a 11 percheziţii organizate, zilele trecute, pe raza judeţului nostru, de către procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Ploieşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. În acest caz, pe data de 17 octombrie 2013, a fost începută urmărirea penală faţă de 6 persoane cu privire la care există suspiciunea că, în cursul acestui an, au racolat, îndemnat şi înlesnit practicarea prostituţiei mai multor persoane de sex feminin, inclusiv minore, banii obţinuţi de la acestea, ca urmare a activităţii de prostituţie, fiind împărţiţi între membrii grupării.
Pe de altă parte, pe 23 octombrie 2013, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, a 5 dintre inculpaţi, urmând a se solicita instanţei arestarea preventivă pentru aceştia. În acelaşi timp, au fost extinse cercetările cu privire la doi dintre inculpaţi şi sub aspectul infracţiunii de „act sexual cu un minor”, existând suspiciunea că au întreţinut acte sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani. Percheziţiile menţionate au fost efectuate cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, al Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, al IPJ Prahova şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale. Inculpaţii din prezentul dosar beneficiază, potrivit legii, de prezumţia de nevinovăţie până la finalizarea acestui proces.
C. DUMITRU
Acasă Realitatea zilei O retea specializata in infractiuni de proxenetism – desfiintata de oamenii legii