Social-democratul german Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European (PE), a făcut un nou pas spre desemnarea drept candidat al stângii europene la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în 2014, a anunţat grupul socialist din cadrul PE.
Votul era aşteptat, pentru că alesul german este considerat principalul favorit în vederea reprezentării socialiştilor în campania pentru alegerile europene din primăvara anului 2014.
Pretendenţii la obţinerea învestiturii socialiste au termen până la sfârşitul lui octombrie să-şi depună candidatura la Partidul Socialist European (PSE), care reuneşte partidele socialiste şi social-democrate europene, inclusiv SPD-ul german şi PS-ul francez.
Numele candidaţilor vor fi anunţate la 6 noiembrie. Procedura prevede ca fiecare partid naţional de stânga să se pronunţe. PS-ul francez şi-a exprimat susţinerea faţă de Schulz marţi. Candidatul va fi învestit în februarie 2014, la Congresul PSE, care va adopta cu această ocazie programul său electoral.
În virtutea Tratatului de la Lisabona, alegerea viitorul preşedinte al CE – care este desemnat, în continuare, de către şefii de stat şi de Guvern din cadrul UE – este necesar să reflecte rezultatele alegerilor europene. Liderii europeni nu s-au angajat niciodată să desemneze ca preşedinte al Comisiei pe vreunul dintre liderii grupurilor partidelor europene.
Dar fiecare partid s-a angajat să desemneze dinainte un candidat, cel puţin pentru a personaliza mai bine campania. Conservatorii din Partidul Popular European (PPE), din care fac parte UMP-ul francez şi CDU-ul german, îşi vor desemna candidatul la finalul congresului lor, care va avea loc la Dublin, pe 6 şi 7 martie.
Portughezul Jose Manuel Barroso nu a renunţat, în mod oficial, la un al treilea mandat, chiar dacă această ipoteză pare puţin probabilă. Printre alte nume care circulă, figurează cel al premierului irlandez Enda Kenny şi ale actualilor comisari Viviane Reding şi Michel Barnier.