La „Festivalul Caşcavelei”, bovinele au fost atracţia principală, dincolo de tarabele cu brânză, caşcaval, cârnaţi sau pastramă
Sâmbătă şi duminică, la Valea Doftanei, a avut loc cea de-a 12-a ediţie a tradiţionalului, de acum, “Festival al Caşcavelei”. Lume multă: vizitatori şi expozanţi, comercianţi şi fermieri, artişti şi oficialităţi. Standuri colorate, produse agricole, roţi de caşcavea, calupuri de brânză, butoiaşe cu ţuică, ceramică tradiţională, tiribombă şi roata norocului. Dar dintre toate atracţiile festivalului una a fost mai presus de toate şi niciun vizitator (sau chiar expozant) nu a ratat ocazia de a-i face o vizită şi, dacă s-a putut, o fotografie. Văcuţele Valdostana au fost vedetele acestui eveniment. Cu ţinuta lor elegantă, mignionă, dar robuste, cu ochii mari şi boturi roz catifelate, văcuţele Valdostana s-au lăsat, cu graţie, admirate şi apreciate la unison fie de simplii privitori, fie de competenţii specialişti în ale zootehniei.
Originea Valdostanei
Rasa Valdostana este originară de pe Valea Aostei, zonă din nordul Italiei, şi este o rasă montană, puţin pretenţioasă, foarte rezistentă şi cu dublă capacitate productivă (lapte şi carne). Omologarea rasei s-a făcut de către zootehniştii peninsulari în 1892, dar originea rasei merge până în secolul V când, în timpul regilor Burgunzi, în Val d’ Aosta au fost aduse din nordul Europei bovine din ramura „Herens”. Acum, cele mai cunoscute varietăţi sunt: “Pezzata rossa” (pătata roşie) şi “Pezzata nera”. Este o rasă trăitoare la munte, la altitudini de peste 1500 m, dar nici viaţa la şes nu o dezavantajează.
Este o văcuţă economicoasă, deoarece consumă puţin şi produce bine. Mai mult de 2/3 din raţia zilnică a Valdostanei o reprezintă furajele. Necesarul de substanţă uscată (la jumătatea lactaţiei) este de doar 14-16 kg pe zi, faţă de 22 kg la rasa Holstein. Trebuie subliniat că la Valdostana, în raţie, nu sunt necesare suplimentările cu grăsimi chiar în contextul în care alimentaţia poate include şi elemente slab calitative (fân montan, coceni de porumb, paie de orz). Acesta este şi punctul forte al rasei: nu este mofturoasă la mâncare! Toate acestea indică un buget redus de cheltuieli în exploatarea agricolă a rasei Valdostana.
Avantaje productive
Producţia medie anuală de lapte a rasei poate ajunge la circa 4.500 litri în 305 zile de muls, în funcţie de alimentaţie. Lactaţia cu 3,5% grăsime şi 3,3% proteine are un nivel cu totul apreciabil dacă ţinem cont de necesarul zilnic de hrană. Laptele este adecvat, în special, prelucrării brânzeturilor. Concentraţia k-cazeinei (36%) este asociată cu viteza mare de coagulare, cu o consistenţă superioară a laptelui închegat (caşului), dar şi cu un randament ridicat în producţia de brânzeturi. De altfel, aceste brânzeturi sunt unanim apreciate atât de specialişti, cât şi de consumatori.
Capacitatea de creştere şi îngrăşare la Valdostana este mare.Viţelul, deşi este relativ mic la naştere (30- 35 kg), recuperează rapid şi înregistrează creşteri ponderale zilnice spectaculoase (aproximativ 1,2 kg/zi). La maturitate, greutatea unui exemplar ajunge la 550 kg. Produsele cele mai căutate sunt “Sonata” (viţelul de 180-220 kg) şi “Vitellone” (350-400 kg). Randamentele de sacrificare sunt în jur de 60%, datorită sistemului osos uşor. Carnea are o calitate foarte bună şi un gust foarte apreciat de maeştrii bucătari ai localurilor de lux. Marius Cojocaru, medicul veterinar din Valea Doftanei, unul din cei mai buni cunoscători ai rasei, precizează: „La reproducere, rasa prezintă o bună fertilitate, cu procent ridicat de reuşită de la prima inseminare şi deseori se întâlnesc exemplare care, de-a lungul perioadei lor de reproducere, au fătat de mai mult de opt ori. Este foarte rezistentă la factorii climatici, pentru că diferenţele de temperatură zi-noapte specifice zonelor montane, dar şi expunerea prelungită la razele solare nu au nici cea mai mică influenţă asupra producţiei de lapte. Valdostana este deosebit de rezistentă la boli. Ea nu prezintă patologii de natură oftalmică sau dermatologică (legată de păr), tipice multor altor rase de bovine”.
De la Valdostana la Valdoftana
În anul 2009, la iniţiativa omului de afaceri Petre Vasile, Ferma IP Valea Doftanei a iniţiat un curajos proiect care a presupus şi începutul unei fructuoase colaborări cu AREV (Asociation Regionale Eleveurs Valdotains) Italia, adică cu cei care deţin drepturile asupra acestei rase. Protocolul colaborării a fost semnat chiar la „Festivalul Caşcavelei” din acel an în prezenţa preşedintelui AREV, Gabrielle Vierini.
În primul an, au fost aduse în Valea Doftanei 26 de exemplare mature. Însă adaptarea lor la mediul de aici s-a dovedit uşor anevoioasă şi astfel experienţa a impus ca, în anii următori, să fie aduse exemplare tinere, viţei de 2-3 luni care, în foarte scurt timp, s-au adaptat perfect zonei. Astăzi, în Valea Doftanei sunt peste 60 de exemplare pe care localnicii le numesc cu mândrie: Valdoftane. De reţinut: succesul acestui proiect se bazează pe faptul că, din acest an, noii viţei ai rasei provin din exemplare născute şi crescute în Valea Doftanei. „Este o mare bucurie că proiectul pe care l-am iniţiat acum patru ani dă roade din ce în ce mai bune. Noua generaţie de viţei Valdostana provine din părinţi născuţi şi crescuţi la ferma noastră din Valea Doftanei. Sunt robuşti, cresc frumos şi sunt o garanţie pentru viitor. Aclimatizarea s-a făcut perfect şi putem spune cu mândrie că suntem crescători de Valdoftane”, a subliniat Petre Vasile, cel care conduce cu succes acest proiect.
Gabriel IONIŢĂ
