Municipalitatea ploieşteană va organiza, la sfârşitul acestei luni, licitaţia pentru refacerea structurii de rezistenţă, modernizarea şi supraetajarea unei clădiri aflate în centrul istoric al Ploieştiului. Reprezentanţii Primăriei au lansat, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, procedura de achiziţie a lucrărilor la clădirea în care va funcţiona – după reabilitare – Teatrul de Copii „Ciufulici” din Ploieşti.
Consilierii locali au aprobat, luna trecută, modificarea unei hotărâri a legislativului local, din anul 2008, privitoare la aprobarea documentaţiei tehnico-economice vizând reamenajarea imobilului situat pe Bd. Independenţei, la nr. 14. Deoarece clădirea respectivă a suportat, de-a lungul timpului, numeroase seisme care i-au afectat structura de rezistenţă, se impune intervenţia asupra acestui imobil aflat în proprietatea municipiului Ploieşti.
Lucrările care vor fi efectuate vor viza reamenajarea spaţiilor, precum şi consolidarea structurii de rezistenţă şi refacerea tuturor finisajelor şi a instalaţiilor din interiorul clădirii. Conform estimărilor, costul lucrărilor de construire se va ridica la circa două milioane de lei.
În această vară, primarul Iulian Bădescu a semnat un contract de donaţie încheiat între municipalitatea ploieşteană şi Fundaţia Timken tocmai pentru renovarea clădirii ce urmează să devină Teatrul de Păpuşi.
Parafarea contractului de donaţie a survenit după ce Consiliul Fundaţiei Timken a aprobat donarea sumei de 300.000 de dolari pentru proiectul de reamenajare a clădirii din centrul istoric al Ploieştiului, imobil care va deveni sediul Teatrului de Păpuşi „Ciufulici”.
Reamenajarea şi consolidarea clădirii de pe Bulevardul Independenţei sunt necesare, având în vedere că imobilul în care îşi desfăşura activitatea Teatrul „Ciufulici” a fost retrocedat foştilor proprietari, în urmă cu câţiva ani.
Imobilul care va intra în reparaţii capitale după semnarea contractului de lucrări cu firma câştigătoare a licitaţiei a fost construit spre sfârşitul secolului 19 şi este încadrat în lista monumentelor istorice din Ploieşti.
V.STOICA