Baschetbalistul Andrei Lefter, în vârstă de 23 de ani, fost component al echipelor CSU Asesoft Ploieşti şi actual echipier al CSU Sibiu, se află în comă la Spitalul Judeţean Sibiu, după ce a fost găsit căzut pe stradă, medicii spunând că, din păcate, şansele de supravieţuire sunt minime.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat, miercuri, că baschetbalistul Andrei Lefter a fost adus la Unitatea Primiri Urgenţe în stare gravă. “A fost investigat de medicii din Urgenţă şi apoi internat la Terapie Intensivă, cu traumatisme la cutia craniană. Starea lui este una gravă, este în comă profundă şi medicii estimează şanse minime de supravieţuire”, a declarat Decebal Todăriţă.
Baschetbalistul a fost transportat la spital de către o ambulanţă care l-a preluat de pe un bulevard central din Sibiu, în apropierea căminelor studenţeşti de pe strada Victoriei. Poliţiştii au demarat o anchetă, dar nu ştiu deocamdată exact ce a păţit sportivul.
Andrei este fiul fostului mare baschetbalist Nelu Lefter, campion cu CSU Sibiu, fost jucător de naţională şi component emblematic pentru începuturile baschetului din Ploieşti. În sezonul trecut, Andrei Lefter cucerea medalia de bronz la U23 alături de CSU Asesoft Kaproni.

Campionii îşi prezintă echipa în compania Stelei

Joi, 3 octombrie, cu începere de la ora 19:00, iubitorii baschetului ploieştean sunt aşteptaţi la Sala Sporturilor Olimpia, pentru a asista la prezentarea noii echipe a lui CSU Asesoft. După intrarea în scenă a campionilor, în jurul orei 19:45 va debuta meciul amical dintre echipa lui Vladimir Arnautovic şi Steaua CSM Bucureşti, formaţia antrenată de Mladen Jojic şi în lotul căreia se află mai mulţi foşti campioni cu CSU Asesoft: Virgil Stănescu, Adrian Tudor, Mihai Paul, Ionel Dodoc şi Robert Nyakundi.
Bogdan CHITIC