Părticele din moaştele Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi din moaştele Sfinţilor prunci ucişi din porunca regelui Irod – care credea că printre ei se află însuşi Mesia – vor fi aduse astăzi în Prahova, de la Biserica „Sfântul Nicolae“ – Militari din Bucureşti, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Raclele cu rămăşiţele pământeşti ale acestor sfinţi vor poposi, timp de trei zile, la Biserica „Sfântul Nicolae” din comuna Corlăteşti. Acestea vor ajunge în lăcaşul de cult ortodox astăzi, la ora 17.00, iar momentul va fi marcat printr-o procesiune desfăşurată prin tot satul Corlăteşti, la care vor participa preoţi, însoţiţi de credincioşi, ne-a precizat protoiereul Ştefan Muşat de la Protoieria Ploieşti. De la ora 18.00, la Biserica „Sfântul Nicolae” vor fi oficiate Vecernia şi Litia, apoi protoiereul Ştefan Muşat şi unul dintre preoţii de la Bucureşti vor transmite oamenilor câte un cuvânt de învăţătură. Mulţimea prezentă la eveniment va putea asculta şi un recital al coralei Protoieriei Ploieşti. Vineri dimineaţă, la biserica din satul prahovean vor avea loc Sfânta Liturghie, iar seara – Sfântul Maslu. Sâmbătă, 21 septembrie, va fi oficiată, de asemenea, Sfânta Liturghie, iar în cursul serii raclele cu moaştele sfinţilor vor fi duse înapoi la Bucureşti.
A.M.