Reveniți în EuroCup după o pauză de 6 ani, campionii României promit să depășească performanța din sezonul 2007-2008 și să atace o calificare istorică în faza a doua a grupelor. În acest sens, Vladimir Arnautovic a primit sub bagheta sa, în presezon, câțiva jucători de certă valoare, printre ei numărându-se și finlandezul Gerald Lee. Pivotul de 26 de ani se lasă încă așteptat la Ploiești, parcursul reprezentativei „Wolfpack” la Campionatul European din Slovenia făcându-l să-și prelungească „sejurul” în haita „lupilor albi”.
De ce tocmai CSU Asesoft?
Agentul mi-a transmis că managerii grupării campioane a României sunt gata să înainteze o ofertă concretă. Când acest lucru s-a întâmplat, mi-am dat acordul pentru a veni să joc la Ploiești. Am auzit multe lucruri foarte bune despre CSU Asesoft și sunt nerăbdător să evoluez în tricoul „alb-albastru”. Cu siguranță mă voi simți ca acasă, cunoscând faptul că naționala Finlandei afișează un echipament asemănător.
Îți va fi mai ușor să te integrezi în echipă având lângă tine alți trei jucători americani?
Sunt un baschetbalist profesionist, iar jocul este același în fiecare colț al lumii. La Buducnost am avut mulți colegi din fosta Iugoslavie, în Finlanda am fost înconjurat de câțiva americani cu ștate vechi în competiția internă, iar la prima reprezentativă jucăm în aceeași formulă de ani buni. Pentru o echipă de club este ceva benefic să dispună de jucători de mai multe naționalități, fiecare urmând să promoveze ceva nou în vestiar. Faptul că la CSU Asesoft există alți trei americani mă va ajuta cu siguranță, dar asta nu înseamnă că îmi voi petrece timpul liber doar în compania lor.
Ai semnat un contract valabil doar pentru EuroCup. Consideri acest lucru un mic dezavantaj, știind că restul colegilor vor avea mult mai multe meciuri în picioare?
La început, probabil, nu voi primi atât de multe minute, știind că echipa s-a sudat în această vară și deja există o formulă standard. Sunt un jucător care știe să-și aștepte rândul și nu cred că va fi o problemă din acest punct de vedere. După încheierea competiției, între mine și club va exista o renegociere a contractului pentru a putea continua la Ploiești și în întrecerea internă. Desigur, dacă antrenorul va dori să menejeze, la un moment dat, un anumit jucător străin, voi intra pe teren și voi juca și în campionat.
Cum vezi experiența dobândită în tricoul echipei naționale? Ce înseamnă pentru tine prezența la un Campionat European?
În primul rând, aș vrea să subliniez că este un sentiment deosebit să te afli în vestiarul naționalei, să ieși pe teren și să fii urmărit de un public numeros. Campionatul European este un pas înainte în cariera mea, sincer nu mă așteptam să ne descurcăm atât de bine. Am început cu dreptul, iar succesul împotriva Suediei a făcut ca visul nostru să prindă contur. Am adunat victorii și astfel am ajuns între cele mai bune 12 echipe ale Europei. Nu pot spune că Finlanda a fost privită drept „Cenușăreasa” întrecerii, dar ceea ce am reușit să realizăm este ceva fantastic. Cât despre evoluția mea, am pus totul în slujba echipei, nu m-a interesat, sincer, să îmi îmbogățesc numărul de puncte sau să arunc la coș doar pentru statistica personală.