• Magistraţii au respins recursul înaintat de Gabriela Voicu şi de fostul poliţist Mihail Micu

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au respins, ieri, recursul înaintat de Ana Gabriela Voicu (fost ofiţer şi cadru didactic în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina) şi Mihail Micu, fost agent de poliţie, împotriva deciziei Tribunalului Prahova de emitere a mandatelor de arestare preventivă pe numele lor, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, cei doi inculpaţi– cercetaţi penal de procurorii DNA Ploieşti pentru că au solicitat sume imense unor candidaţi respinşi la examenul de admitere din acest an de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, în scopul intrării „pe şest” – vor rămâne în arest preventiv, până la data de 19 octombrie, inclusiv.
Procurorii DNA continuă cercetările în dosarul penal în care Ana Gabriela Voicu şi Mihail Micu sunt anchetaţi pentru că, în cursul lunii septembrie 2013, ar fi pretins unei persoane “suma totală de 75.000 de euro pentru ca, în schimb, să intervină pe lângă persoanele abilitate din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, pe lângă care Voicu Ana Gabriela a lăsat să se creadă că are influenţă, astfel încât persoana de la care s-au pretins banii şi alţi doi candidaţi (respinşi la concursul de admitere din luna respectivă) să fie admişi în această unitate de învăţământ. Suma totală pretinsă a reprezentat câte 25.000 de euro pentru fiecare candidat”, conform reprezentanţilor DNA.
La sfârşitul săptămânii trecute, procurorii DNA Ploieşti au organizat un flagrant, în urma căruia a fost surprinsă remiterea sumei de 3.000 de euro din totalul de 75.000 de euro cerut de către cei care sunt acum în arestul IPJ Prahova.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii DNA au colaborat cu ofiţeri din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie.
V.STOICA