Familiile sau persoanele singure care s-au obişnuit să nu-şi achite întreţinerea trebuie să ia în calcul faptul că nu vor mai putea beneficia de ajutoarele municipale pentru încălzire. Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei Ploieşti, a fost introdus un nou criteriu de stabilire a celor care vor putea beneficia de aceste compensaţii la cheltuielile cu încălzirea. Primarul Iulian Bădescu susţine, pe lângă creşterea plafonului veniturilor pe membru de familie la 1.400 de lei (de la 1.000 de lei, cât fusese stabilit, prin proiectul iniţial), o altă propunere, venită din partea reprezentanţilor Uniunii Asociaţiilor de Proprietari şi a asociaţiilor persoanelor vârstnice: persoanele care au restanţe la întreţinere pe o perioada mai mare de 120 de zile să nu beneficieze de ajutor de încălzire. În acest scop, pentru a se face dovada că nu au restanţe mai mari de patru luni, solicitanţii ajutorului vor depune, odată cu cererea propriu-zisă şi cu celelalte documente justificative, inclusiv o adeverinţă de la asociaţia de proprietari privind plata întreţinerii. Cererile pentru acordarea ajutorului municipal de încălzire se vor depune într-un spaţiu amenajat special, la sediul Poliţiei Locale Ploieşti, situat pe Bd. Independenţei.
Pe data de 3 septembrie, ploieştenii care sunt interesaţi de procedura de acordare a ajutorului municipal de încălzire vor putea participa la dezbaterea publică organizată de Primăria Ploieşti, începând cu ora 16.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”.
V.STOICA














