Se fac angajări la spitale din Prahova ! Este vorba despre Spitalul de Pediatrie din Ploieşti şi Spitalul Municipal Câmpina, care au scos la concurs câteva posturi de asistente. Astfel, Spitalul de Pediatrie din Ploieşti are patru posturi libere, respectiv două de asistent medical (studii postliceale, perioadă nedeterminată) şi încă două de asistent medical principal (studii postliceale, perioadă nedeterminată). Înscrierile pentru acestea se pot face până pe 5 septembrie a.c., în timp ce concursul este programat pentru 3 octombrie a.c. Nu se percepe taxă de înscriere pentru concurs, însă condiţia de bază pusă candidaţilor este ca aceştia să fi lucrat minimum şase luni înainte pe un post similar. În ceea ce priveşte Spitalul Municipal Câmpina, acesta are de asemenea nevoie de două posturi de asistent medical, însă pe perioadă determinată. Concret, este vorba despre un post de asistent medical pentru Compartimentul Neonatologie, până la data de 1.09.2014, şi de un post de asistent medical pentru Secţia Pediatrie, până la data de 1.08.2014. Persoanele interesate de posturile din Câmpina trebuie să ştie că înscrierile se fac la Biroul R.U.N.O.S. al unităţii spitaliceşti, până la data de 17.09.2013, iar concursul va avea loc în data de 24.09.2013, ora 10.00. Taxa de înscriere la concurs este de 30 de lei. Alte detalii şi bibliografia necesară etc se pot solicita direct de la unităţile spitaliceşti.
C.D.