Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate, iar 200 de pompieri luptau ieri, împotriva incendiului care afecta un parc natural în nord-vestul Spaniei, potrivit autorităţilor regionale, în timp ce riscul de incendii era, în continuare, “extrem” în vestul ţării.
Peste 200 de pompieri luptau ieri la sol şi pe cale aeriană împotriva unui “incendiu important” care afecta împrejurimile satului Villardiegua de la Ribera, la frontiera cu Portugalia, a declarat o purtătoare de cuvânt a unui dispozitiv de luptă împotriva incendiilor din cadrul Guvernului regional al comunităţii autonome Castilla y León (nord-vest).
“Pericolul pentru locuitori a scăzut net” a anunţat, ieri, purtătoarea de cuvânt. “Tocmai calculăm suprafaţa afectată”, a adăugat ea.
Serviciul spaniol de meteorologie Aemet a clasat o parte a vestului Spaniei, inclusiv provinciile Galicia, Castilla y León, Castilia-La Mancha, Extremadura şi Andaluzia în categoria de “risc extrem” de incendii.
Pe de altă parte, pompierii au reuşit să controleze incendiul izbucnit în apropierea unei zone rezidenţiale de la Tres Cantos, un oraş de la periferia Madridului, care a provocat un nor gros de fum şi în care a fost distrusă o maşină, potrivit serviciilor de intervenţie. Cele 40 de persoane evacuate s-au putut întoarce acasă. 480 de hectare distruse şi evacuarea a aproximativ 200 de persoane, sunt efectele altui incendiu izbucnit pe insula turistică Mallorca.
Incendiile de vegetaţie sunt foarte frecvente vara în Spania, fiind adesea favorizate de rafale de vânt, în condiţiile unui sol şi vegetaţii uscate.














