Un bărbat din Prahova este suspectat de poliţişti că a înşelat mai mult de o sută de persoane din întreaga ţară, promiţându-le locuri de muncă în străinătate ! În acest sens, suspectul a cerut mai multor amatori de a lucra peste hotare, să-i fie viraţi bani prin transfer bancar, sumele solicitate fiind cuprinse între 400 de lei şi 2.000 de lei.
Suspectul a fost ridicat marţi, 4 iunie 2013, în urma unei descinderi la locuinţa sa din Valea Călugărească a luptătorilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) Iaşi şi a poliţiştilor de la IPJ Prahova.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a postat pe un site de Internet anunţuri false cu oferte de muncă, iar din investigaţiile poliţiştilor a reieşit că 120 de persoane au depus, în perioada 2012-2013, în contul infractorului, 160. 000 de lei !
Cu ocazia percheziţiei derulate la locuinţa suspectului din Valea Călugărească, au fost ridicate trei unităţi de calculator, un laptop, 11 telefoane mobile şi opt cartele SIM care– spun poliţiştii – au fost folosite la activitatea infracţională.
Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere şi încarcerat în arestul IPJ Iaşi. Este acuzat de comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
Până în prezent, au depus mărturii împotriva escrocului 72 de persoane din întreaga ţară, oamenii legii neexcluzând posibilitatea ca numărul acestora să crească.
(F.T.)