Chiar dacă până acum vremea nu a fost tocmai prielnică pentru agricultori, tarabele din pieţe sunt pline cu de toate, iar preţurile la legumele şi fructele de sezon nu au suferit mari modificări prin comparaţie cu anul trecut. Chiar şi aşa însă, ploieştenii nu se înghesuie să cumpere fructe sau legume de sezon, aşteptând să mai scadă preţul acestora, căci pentru buzunarele şi aşa greu încercate de plata facturilor preţurile sunt ,,piperate’’. În urma unui raid prin piaţa centrală din Ploieşti am notat, de pildă, că preţul unui kilogram de cireşe, specifice lunii iunie, variază între 4 şi 7 lei, în funcţie de mărime şi de cât de proaspete sunt fructele. De asemenea, căpşunile româneşti le-au ajuns pe cele greceşti ca şi preţ de vânzare, respectiv un kilogram costând 8 lei. Merele autohtone, care până acum o lună – două în urmă erau cele mai ieftine fructe de pe piaţă, au ajuns în această perioadă să coste chiar şi 5-6 lei kilogramul. Cine pofteşte la struguri, chiar dacă nu s-au copt cei româneşti, poate cumpăra dintre cei aduşi de pe alte meleaguri, însă cu 10 lei kilogramul. Ceva mai ieftini sunt pepenii de Grecia – 4 lei kilogramul. De asemenea, a apărut şi porumbul făcut în solar, numai bun de fiert, care se vinde cu 2 lei bucata. Dintre legumele româneşti specifice acestei perioade, fasolea păstăi conduce în topul celor mai scumpe – cu 8 lei kilogramul, urmată de vinete care se vând cu 6 lei kilogramul. Cartofii noi, din import sau româneşti, sunt însă la preţuri accesibile oricui, variind între 1 leu şi 2 lei kilogramul. Şi preţul unui kilogram de roşii sau castraveţi de solar a scăzut de la 8- 9 lei la 3, 5 lei şi, respectiv, 2 lei.

C.D.