Teoretic – prahovenii trebuie sã-şi schimbe actele de identitate, practic termenul se va amâna !
Teoretic, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 82/2012, aprobată şi publicată în Monitorul Oficial al României, la sfârşitul anului 2012, cetăţenii români sunt obligaţi ca, din iulie anul acesta, să-şi preschimbe actele de identitate cu altele noi, ce vor conţine elemente de securizare în plus faţă de actele emise până în prezent, şi care vor putea fi utilizate şi drept document de călătorie în statele membre UE. ,,Cred că termenul de 1 iulie va fi prorogat. Până în acest moment, nu au fost publicate normele metodologice de aplicare a respectivei ordonanţe. Prin urmare, având în vedere că mai sunt doar două săptămâni până la 1 iulie, nu este timp pentru dotarea cu aparatura necesară sau pentru a se pune la punct partea legislativă. Mai mult ca sigur, se va amâna termenul de 1 iulie, mai ales că la nivelul ministerului ştiu că există discuţii în acest sens şi că nu sunt nici resursele financiare necesare’’, ne-a declarat Ornella Adriana Zecheru, directorul general al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Prahova. Potrivit expunerii de motive a actului normativ menţionat, Guvernul a adoptat aceste reglementări ţinând cont de faptul că ,,potrivit Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, actul de identitate naţional are funcţia de document de călătorie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, şi se impunea producerea unor acte de identitate sigure, în măsură să conducă la evitarea utilizării de documente de identitate false sau falsificate, fapt care s-a intensificat în ultimii ani.’’ Totodată, ordonanţa este şi în concordanţă ,,cu obiectivele care se subscriu proiectului european la scară largă, STORK (Secure idenTity acrOss boRders linKed), care îşi propune să implementeze recunoaşterea la scară europeană a identităţii electronice, ceea ce va permite întreprinderilor, cetăţenilor şi funcţionarilor din administraţiile publice să îşi utilizeze, în oricare dintre statele membre, identitatea electronică atribuită la nivel naţional, ţinând cont, însă, şi de obligaţiile asumate de către România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, trebuie precizat că în conformitate cu actul normativ menţionat, ,,cartea electronică de identitate este de tip smart card şi va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser şi în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă’’. În ceea ce priveşte datele cu caracter personal care se înscriu în cartea electronică de identitate sunt datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; certificate digitale; date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete, amprentele digitale nefiind însă obligatorii, acestea fiind colectate numai cu acordul expres al titularului documentului. De asemenea, actul normativ mai prevede şi faptul că toate cărţile de identitate emise în formatul vechi trebuie preschimbate gradual, în funcţie de anul naşterii. Astfel, aşa cum e prevăzut în textul actului normativ menţionat actele de identitate eliberate persoanelor născute după data de 1 ianuarie 1981 se preschimbă între 1 iulie 2013 şi 30 iunie 2014, actele de identitate ale persoanelor născute între 1 ianuarie 1966 şi 31 decembrie 1980 se preschimbă între 1 iulie 2014 şi 30 iunie 2015. Pentru cei născuţi între 1 iulie 1946 şi 31 decembrie 1965 se preschimbă între 1 iulie 2015 şi 30 iunie 2016, în timp ce actele de identitate eliberate persoanelor născute până la data de 31 decembrie 1945 se preschimbă în perioada 1 iulie 2016 – 31 decembrie 2016. Totodată, persoanele care au împlinit vârsta de 70 de ani sunt exceptate de la obligaţia preschimbării actelor de identitate, acestea putând, totuşi, să-şi preschimbe documentele de identitate doar dacă doresc acest lucru în mod expres. Potrivit datelor statistice ale Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, în prima categorie care ar trebui să-şi schimbe actele de identitate se numără 271.285 de prahoveni.
C. DOBRE