Marius-Gabriel Sersea, prefectul de Prahova, a solicitat conducerilor Politiei, Jandarmeriei si Inspectoratului Scolar sa efectueze analize privind evolutia fenomenului infractional in interiorul si in apropierea scolilor, dar si cu privire la cauzele incidentelor ce pot duce la vatamarea elevilor si la tulburarea actului de invatamant. Solicitarea a fost facuta dupa videoconferinta Ministerului Afacerilor Interne cu Institutiile Prefectului din tara, pe tema imbunatatirii climatului de siguranta publica in incinta si in zona adiacenta unitatilor de invatamant preuniversitar. Saptamana viitoare, prefectul de Prahova va convoca o sedinta de lucru pe aceasta tema, la care vor participa reprezentanti ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din judet, directori de scoli, primari, reprezentanti ai comitetelor de parinti si elevi.
Conform unei statistici realizate de Inspectoratul Judetean de Politie pe care am prezentat-o la inceputul anului 2013, in Prahova, cele mai multe cazuri de violenta au loc in scolile din mediul urban, iar majoritatea victimelor o reprezinta elevii de liceu. In anul scolar 2011-2012, de exemplu, in judet au avut loc 27 acte de violenta in incina scolilor sau in zonele adiacente acestora, dintre care 22 in mediul urban si cinci in mediul rural. La inceputul anului scolar 2012-2013, Inspectoratul Judetean de Politie a realizat controale in scolile din judet in privinta modului in care se asigura protectia elevilor. La acea vreme, 8% dintre unitatile de invatamant din Prahova nu aveau nici paza umana, nici sisteme de alarmare si supraveghere video, cele mai multe institutii cu astfel de probleme fiind in mediul rural.
A.M.