Timp de o săptămână, începând de mâine, 12 mai, şi până în data de 19 mai 2013, aspiranţii la şefia Parchetelor vor susţine proba de testare psihologică şi evaluare a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, precum şi verificarea rezistenţei la stres – care face parte din concursul/examenul organizat de către INM în această primăvară.
La nivel naţional, sunt disponibile 99 de posturi vacante de procuror general, procuror general adjunct, prim-procuror şi prim-procuror adjunct de la Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile din ţară. Organizat de către Institutul Naţional al Magistraturii (INM), concursul/examenul se va derula până în ziua de 19 iunie 2013.
La instanţele din Prahova sunt libere funcţiile de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.
În situaţia în care la concurs nu se prezintă niciun candidat, şefia unităţilor de Parchet poate fi asigurată prin delegare, şi prelungită ori de câte ori este nevoie, aşa cum este cazul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.
În context, şeful acestei instanţe, procuror Daniel Ghiţă, ne-a declarat: “ Eu nu exclud posibilitatea de a rămâne, în continuare, pe post. Chiar am fost întrebat vizavi de acest lucru. Delegările în funcţii de conducere se fac, de regulă, de două ori pe an, din şase în şase luni. În această vară îmi expiră cel de-al doilea mandat. Pentru un Parchet cum este cel de-aici, în care din cinci posturi vacante numai patru sunt ocupate efectiv – iar doi dintre procurori sunt stagiari – consider că este bine să fie asigurată continuitatea”.
Potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la concursul /examenul de anul acesta s-au putut înscrie numai magistraţii care au obţinut calificativul “foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani, au grad profesional corespunzător Parchetului pentru a cărui funcţie de conducere candidează. De asemenea, printre alte condiţii se numără şi aceea de a nu fi activat, până în anul 1990, în cadrul structurilor fostei
Securităţi.
După susţinerea primei probe, care se derulează până în data de 19 mai 2013, urmează susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere (perioada 27 mai – 6 iunie 2013) şi testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane ( 9 iunie 2013).
(F.T.)
Acasă Realitatea zilei De maine, incepe concursul/examenul pentru ocuparea functiilor de conducere la Parchete














