Cu o zi inainte de Duminica Floriilor, la Ploiesti isi va deschide portile o scoala cu totul speciala. Peste 100 de elevi, insotiti de profesori si de parinti, sunt asteptati la „Scoala de flori”, in cadrul unui proiect educational initiat de firma SIATI SERV International si care se va derula in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Prahova si Casa Corpului Didactic. Maine, cu incepere de la ora 10,00, in spatii ale Casei Corpului Didactic- transformate intr-o adevarata gradina- este programata prima „lectie”, intitulata sugestiv „Flori cu suflet de … Florii”. Sub indrumarea unei echipe de specialisti a firmei initiatoare, coordonata de doamna Ileana Militaru- cea care a gandit deschiderea unei asemenea scoli, ca parte a unei Academii de Arta Florala- copiii vor invata cum se realizeaza aranjamentele florale. Mai mult decat atat, toti participantii vor primi flori si accesorii pentru a crea propriile decoratiuni florale, pe care apoi le vor putea lua acasa. Si cum unul dintre aranjamente porneste de la tema ramurii de salcie, specifica sarbatorii de Florii, lectia de maine va fi nu numai despre frumusetea florilor si despre secretele alaturarii lor, ci si despre credinta si despre bucuria de a darui. Colaborarea firmei initiatoare a proiectului cu o firma olandeza specializata in aprovizionarea cu flori – Heemskerk Flowers – face posibil ca toti copiii sa beneficieze gratuit de materialele ce le vor fi puse maine la dispozitie. De asemenea, in baza aceleiasi colaborari, preturile stabilite pentru viitoarele cursuri ale „Scolii de flori” vor fi cat se poate de reduse, acordandu-se facilitati- pana la gratuitate- copiilor proveniti din familii fara posibilitati materiale. Dorinta celor trei parteneri care sustin proiectul este aceea de a oferi, prin atelierele de lucru, expozitiile si taberele tematice ce vor fi organizate, o alternativa de timp liber copiilor si tinerilor deveniti in mare parte dependenti de televizor si de calculator, cu efecte negative pe termen lung asupra starii lor de sanatate si asupra integrarii sociale. Pentru elevii din ciclurile gimnazial si liceal, se doreste chiar o orientare profesionala catre un domeniu aflat in plina dezvoltare si care aduce pe piata muncii ocupatii si afaceri noi- floricultor, peisagist-decorator etc.
De altfel, o prima intalnire organizata de inspectorul care coordoneaza activitatea educativa, Cristina Petre, cu responsabilii de acest domeniu din scolile ploiestene a evidentiat un real interes fata de acest proiect educativ, care poate ajuta copii si tineri de diverse varste sa-si descopere o pasiune sau sa-si gaseasca, drept profesie, intre atat de necunoscutele cai ale vietii, si un „drum de flori”.
L.R.















